Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Veste şoc: Ioan Gyuri Pascu ar putea fi deshumat

Veste şoc: Ioan Gyuri Pascu ar putea fi deshumat

<1 minut de citit Publicat la 00:14 12 Oct 2016 Modificat la 00:14 12 Oct 2016

Moartea lui Ioan Gyuri Pascu continuă să ridice multe semne de întrebare, despre modul cum au acţionat medicii de pe ambulanţe, drept pentru care nu ar fi exclus ca totul să ia o întorsătură neaşteptată.

Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă după ce s-a aflat că diagnostic pus de echipajul de ambulanță care a ajuns primul la el a fost de atac de panică, el având probleme cardiace. Pe de altă parte, reprezentanții Ambulanței București s-au apărat susținând că artistul nu le-ar fi spus de antecedentele lui medicale, iar ei nu au știut cum să intervină eficient.

În plus, potrivit Libertatea, ”este foarte posibil ca în acest caz procurorii să ceară o expertiză medicală luând în considerare raportul de necropsie sau deshumare, dacă există indicii cu privire la o moarte violentă, și aici nu ma refer la acte de violență neapărat, ci la alte cauze care nu ar fi naturale. Familia chiar dacă nu este de acord nu se poate împotrivi unui astfel de demers legal atâta timp cât anchetatorul are îndoieli cu privire la temeinicia concluziilor raportului medical inițial”, susţine avocatul Artin Sarchizian.   

 

Citește mai multe din Muzică
» Citește mai multe din Muzică
TOP articole