Antena 3 CNN Actualitate Social Veste proastă pentru românii care stau la bloc. Ministrul de Interne schimbă legea

Veste proastă pentru românii care stau la bloc. Ministrul de Interne schimbă legea

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 17:57 24 Sep 2017 Modificat la 17:57 24 Sep 2017

Cât de curând, muzica dată tare, seara târziu, v-ar putea aduce până la cinci ani de închisoare. Măsura ar putea fi adoptată anul acesta printr-un proiect de modificare a Legii ordinii şi liniştii publice, susținut de ministrul Internelor, Carmen Dan.

Poliţiştii pot să va facă dosar penal pentru care riscaţi şi cinci ani de închisoare, dacă după ce v-au avertizat o dată sunt chemaţi iar la aceeaşi adresă, potrivit stirileprotv.ro.

Fapta persoanei care, fiind avertizată să înceteze activitățile contravenționale (…) continuă să săvârșească aceste activități (…) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”, se arată în textul proiectului de lege.

De la începutul anului şi până acum, în Capitală, s-au dat peste 250 de sancţiuni contravenţionale. De cele mai multe ori, agenţii au fost chemaţi de câte două sau trei ori la aceleaşi sesizări.
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole