Antena 3 CNN Sport Tenis VESTE DE COȘMAR pentru Simona Halep cu puțin timp înainte de US Open. E OFICIAL!

VESTE DE COȘMAR pentru Simona Halep cu puțin timp înainte de US Open. E OFICIAL!

1 minut de citit Publicat la 11:19 26 Aug 2017 Modificat la 11:19 26 Aug 2017

Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va întâlni pe rusoaica Maria Şarapova în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, care va debuta luni la arenele Flushing Meadows din New York, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri. 

Halep, numărul doi mondial şi a doua favorită a turneului, are drept cea mai bună performanţă a sa la New York o semifinală în 2015, în timp ce anul trecut s-a oprit în sferturi. 

Şarapova, care a revenit în aprilie după o suspendare pentru meldonium, a cucerit titlul la US Open în 2006 şi va juca anul acesta la Flushing Meadows graţie unui wildcard. 

Şarapova (30 ani, 147 WTA) a câştigat toate cele şase meciuri cu Halep: în 2012 s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câştigat în primul tur la Beijing în acelaşi an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros, tot în 2014 învingând şi în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. Ultimul meci a avut loc în 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica învingând cu 6-4, 6-4. 

Şarapova a participat ultima oară la US Open în 2014, când s-a oprit în optimi. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole