Antena 3 CNN Actualitate Veste bună pentru transportatori. În ce constă schema de ajutor oferită de Guvern

Veste bună pentru transportatori. În ce constă schema de ajutor oferită de Guvern

Iulia Gorgorin
<1 minut de citit Publicat la 09:33 12 Mai 2022 Modificat la 09:33 12 Mai 2022

Este vorba de un ajutor de stat cu un buget total de 300 de milioane de lei operatorilor care efectuează transport rutier de mărfuri şi transport persoane pentru a compensa creşterea preţurilor la combustibil.

Anunţul a fost făcut purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, ieri, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Acesta a precizat că schema de ajutor se va aplica până la finele anului 2023 şi va fi finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.

"Guvernul va acorda un ajutor de stat operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri şi transport persoane pentru a compensa creşterea preţurilor la combustibil. Acest ajutor, care va fi acordat sub formă de grant, are un buget total de 300 de milioane de lei, valoarea fiind de 50 de bani pe fiecare litru de combustibil achiziţionat.

În limita a 400 de mii de euro pentru fiecare firmă, în total , numărul de beneficiari fiind de 3000 în fiecare an. Schema de ajutor se va aplica până la finalul anului 2023, pentru plata efectivă a ajutorului de stat, schema fiind finanţată de bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole