Antena 3 CNN Actualitate Veste bună pentru locuitorii sectorului 2 al Capitalei! Anunţul făcut de Neculai Onțanu

Veste bună pentru locuitorii sectorului 2 al Capitalei! Anunţul făcut de Neculai Onțanu

Iulia Gorgorin
<1 minut de citit Publicat la 20:00 23 Sep 2020 Modificat la 20:00 23 Sep 2020

Pentru bucureșteni, piața trebuie să redevină locul cel mai la îndemână pentru a cumpărta produse româneşti de calitate, şi la preţuri accesibile,sustine Neculai Onțanu, candidatul Ppusl la Primăria sectorului 2.

Tocmai din acest motiv, fostul edil a pregătit un program de dezvoltare a activitatilor comerciale în sectorul 2, care prevede eliminarea speculanţilor din pietele aflate în sud- estul și nord-estul capitalei.

''Vrem ca pieţele din Sectorul 2 să redevină la ceea ce au fost acum câţiva ani, în care aveam spaţii speciale amenajate pentru producătorii direcţi. Vreau să le asigurăm asta ţăranilor, producătorilor, ţaranilor, fermierilor, să vină cu produse proapete şi la îndemâna tuturor'', a spus Neculai Onţanu, candidat PP-USL la Primăria Sectorului 2.

Fostul edil a stat de vorba și cu locuitorii sectorului 2, care s-au plâns de preţurile din piațe. Aceștia i-au cerut candidatului PP-USL sa revină la conducerea primăriei și să ia masuri.

Neculai Onțanu susține ca dorește sa implementeze și un sistem modern de colectare a deșeurilor menajere din piețele Sectorului 2, dar și unul de curățenie a spațiilor și tarabelor.

Acesta susține că programul pe care vrea să-l implementeze chiar din această toamnă este realizat împreună cu Alianța Naționala a Agricultorilor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole