Antena 3 CNN Actualitate Veste bună pentru bolnavii de Covid-19 asimptomatici. Nelu Tătaru a făcut anunțul

Veste bună pentru bolnavii de Covid-19 asimptomatici. Nelu Tătaru a făcut anunțul

Cristina Tudorache
2 minute de citit Publicat la 23:15 22 Iun 2020 Modificat la 23:15 22 Iun 2020

Ministrul Tătaru a precizat că marți va semna un ordin prin care persoanele cu Covid-19, dar care sunt asimptomatice sau doar ușor simptomatice, vor fi internate în spital timp de 10 zile. Dacă persoanele asimptomatice sau cu simptome ușoare negativează după 7 zile, în a 10-a zi vor fi externate și izolate la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.

Pacienții asimptomatici vor fi testați la 7 zile de la internare

„La propunerea grupului tehnic din cadrul Ministerului Sănătății, grupului științific care se ocupă de evaluări, mâine (marți-n.r.) vom semna un ordin de ministru prin care tot pacientul asimptomatic sau simptomatic ușor va beneficia de o internare de 10 zile, în a 7-a zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la 10 zile să meargă acasă. Dacă este pozitiv, dar nu mai avem simptome de cel puțin 3 zile, la cei ușor simptomatici, la cei asimptomatici nu am avut simptome, la 10 zile va pleca acasă, cu izolare la domiciliu până la 14 zile, sub supravegherea medicului de familie”, a declarat Nelu Tătaru, într-o intervenție televizată.

După cele zece zile de internare, urmează o izolare la domiciliu de 14 zile

”Acest Ordin va fi semnat mâine pentru a decongestiona dintre spitale, dar nu putem da un asimptomatic acasă, în prima zi acasă pentru că nu putem şti cum are evoluţia acel asimptomatic”, a mai explicat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a dat ca exemplu cazul unui ambulanţier de la Suceava care a decedat acasă, după ce refuzase internarea pe motiv că nu avea simptome.

”Vă dau un exemplu, un coleg de-al nostru, ambulanţier la Suceava care a refuzat internarea tocmai pentru că a fost asimptomatic, fiind depistat pozitiv, a decedat acasă. Este unul din cei 11 colegi de-ai noştri care au decedat: 6 doctori, 3 asistenţi, 2 ambulanţieri. doctori”, a declarat ministrul.

Până astăzi, 22 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.291 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.031 au fost declarate vindecate și externate, iar 1.523 persoane au decedat. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11 decese și 246 de cazuri noi. 

Măsura de reducere a perioadei de spitalizare în cazul pacienților cu Covid-19 vine după ce multe spitale din București și din țară au atras atenția asupra faptului că nu mai au paturi libere, iar rata îmbolnăvirilor crește alarmant, pe seama faptului că românii nu respectă măsurile de distanțare socială și igienă. 

Prof. dr. Alexandru Rafila a precizat luni, la Antena 3, că România se află pe locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența cumulată cu 17 cazuri la un milion de locuitori, media europeană fiind de 13. În ceea ce privește creșterea accelerată doar Suedia și Portugalia ne depășesc. Spre exemplificare, Italia a învins pandemia și are acum o incidență cumulat de 5, adică cinci îmbolnăviri la un milion de locuitori.

Etichete: spital
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole