Antena 3 CNN Actualitate Verdictul presei internaționale, după ce Klaus Iohannis a anunțat că vrea șefia NATO: "Trebuie să-l înfrunte pe candidatul preferat de SUA!"

Verdictul presei internaționale, după ce Klaus Iohannis a anunțat că vrea șefia NATO: "Trebuie să-l înfrunte pe candidatul preferat de SUA!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:00 13 Mar 2024 Modificat la 08:27 13 Mar 2024

Sunt 10 puncte pe care Iohannis le evidențiază.

El susține că va consolida, întări și apăra NATO, iar sprijinul organizației pentru Ucraina va continua atât timp cât e nevoie.

Președintele român sprijină dezvoltarea rapidă a unei baze industriale de apărare în întreaga alianță și alocarea a 2% din PIB-ul statelor membre pentru cheltuielile de apărare.

Iohannis a indicat și pericolul amenințărilor cibernetice, dar a subliniat și necesitatea de a consolida parteneriatul strategic dintre NATO-UE.

Presa internațională a notat intrarea în cursă a președintelui român.

"Iohannis a declarat că va concura pentru acest post (de Secretar General NATO, n.r.), susținând că statele est-europene au nevoie de o mai bună reprezentare în funcțiile de conducere euroatlantice", menționează agenția Reuters.

Politico: "Iohannis se confruntă cu provocarea dificilă de a-l depăși pe premierul demisionar al Olandei, susținut de SUA"

"Iohannis a declarat că NATO trebuie să ajute Ucraina în lupta existențială cu Rusia atât timp cât va fi nevoie. O victorie a Rusiei în Ucraina ar crește foarte mult riscurile de securitate pentru România, care se învecinează cu Ucraina de-a lungul Mării Negre", remarcă Radio Free Europe.

"Președintele României, Klaus Iohannis, și-a anunțat, marți, candidatura pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg la șefia NATO, promițând o reînnoire a perspectivei într-un moment crucial pentru alianță", relatează, la rândul său, Radio Vocea Americii.

"Iohannis ar fi primul șef al NATO dintr-o țară care a făcut parte din blocul sovietic, dar se confruntă cu provocarea dificilă de a-l depăși pe Mark Rutte", remarcă Politico în ediția sa online.

Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania - cele mai puternice state din NATO - s-au pronunțat în sprijinul lui Rutte, prim-ministrul olandez demisionar. 

Acesta este considerat drept un artizan al consensului, o calitate despre care susținătorii spun că ar putea fi pusă în valoare dacă Donald Trump, distant sau chiar ostil față de NATO, va recâștiga președinția SUA, subliniază Politico.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole