Din cei 50 de inculpați în dosarul de corupție din Pitești privind acordarea de concedii medicale fictive și întocmire de dosare ilegale de pensionare pe caz de boală, doar o infirmieră a primit pedeapsă de închisoare cu executare.
Șase ani și șase luni urmează să stea femeia în închisoare, după ce a căzut în plasa unui anchetator sub acoperire.
Un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe a primit doi ani cu suspendare pentru fals intelectual în formă continuată.
Chiar dacă a fost condamnată definitiv, medicul își va continua activitatea la cea mai mare unitate medicală din județul Argeș.
La începutul anului 2019, 50 de inculpați, dintre care cinci medici argeșeni, mai mulți angajați din sistemul sanitar și peste 30 de pacienți ai Spitalului Județean erau trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție.
Totul a pornit de la un denunț făcut de conducerea spitalului. Recent, Curtea de Apel Pitești a pronunțat decizia definitivă.
Daniela Ionica Moca, infirmieră de la Spitalul Județean de Urgență Pitești la data săvârșirii faptelor, a fost inculpata cu cele mai multe capete de acuzare.
Procurorii susțin că Daniela Moca, alături de o altă infirmieră și de o îngrijitoare, ar fi ajutat contra cost mai multe persoane să obțină în mod ilegal concedii medicale şi să întocmească dosare de pensionare pe caz de boală, care variau de la câteva sute de lei la câteva mii de lei.
Ea chiar a cerut și a primit 513 lei de la un investigator sub acoperire pentru a-l ajuta să-și preschimbe permisul auto.