Antena 3 CNN Actualitate Școala în care a învățat Constantin Brâncuși are încă toaleta în curte. Zeci de copii se chinuie în condiții similare celor de la 1800

Școala în care a învățat Constantin Brâncuși are încă toaleta în curte. Zeci de copii se chinuie în condiții similare celor de la 1800

Gabriela Mladin
1 minut de citit Publicat la 17:06 30 Noi 2021 Modificat la 18:48 30 Noi 2021

Vedetele Antena 3 se vor duela în gastronomie pentru câte o unitate de învăţământ din regiunile istorice. Școala în care a învățat marele sculptor Constantin Brancusi are încă toaleta în curte.

Acum mai învaţă acolo 50 de copii şi doar clădirea a fost reabilitată de atunci. În rest, condițiile în şcoala lui Brâncuşi au rămas cam aceleași ca în anii 1880, atunci când marele sculptor afla taina scrisului şi a cititului.  

Școala Generală Constantin Brancuşi din localitatea Brădiceni, județul Gorj funcționează încă din anii 1800. Însă, nu s-a schimbat mai nimic de când marele sculptor a învăţat si el acolo.

În aceast scoala mai sunt doar 50 de copii, cei de la grădiniţă şi elevii claselor primare. Insa conditiile in care invata acesti copii sunt greu de descris. Materialele didactice şi mobilierul sunt vechi de zeci de ani. Iar băncile şi scaunele nu au mai fost schimbate din perioada regimului comunist.

”Aceste table sunt cred că de 20-30 de ani, eu am fost elevă chiar în această clasă” ne-a spus învățătoarea.

”Nevoia stringentă pe care o semnalăm sunt instalații sanitare și toalete” a explicat Mirela Iliescu, director școală.

Pentru a asigura condițiile minime de igienă, undeva pe hol a fost trasă o sursa de apa și a fost instalată o chiuvetă. Iar dotările moderne lipsesc cu desăvârșire.

Școala care, de altfel, îi poartă numele acum, a fost prima instituție cu rol în educarea marelui sculptor Constantin Brâncuși.

Dar şcoala lui Brâncuşi a fost dată uitării. Copiii care învaţă aici trebuie să indure frigul în timpul orelor, nu au toalete decente, iar la un spaţiu de recreere unde să se poată juca în pauze doar visează.

Cu toate acestea, cei mici nu se lasă descurajaţi de aceste lipsuri, ei spun că îl au drept exemplu pe Constantin Brâncuşi care a mers pe jos 2000 de kilometri pana la Paris pentru a-și împlini visul. 

Etichete: 1 Decembrie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole