Antena 3 CNN Externe Vecinii l-au observat pe geam și au chemat imediat autoritățile. E de-a dreptul șocant ce animal sălbatic ținea familia în casă (FOTO)

Vecinii l-au observat pe geam și au chemat imediat autoritățile. E de-a dreptul șocant ce animal sălbatic ținea familia în casă (FOTO)

<1 minut de citit Publicat la 11:32 19 Iul 2019 Modificat la 11:32 19 Iul 2019

O familie din Marea Britanie a crescut o pisică sălbatică africană fără să-și dea seama.

Atunci când au luat-o nu știau că e vorba de o pisică sălbatică, dar pe măsură ce a crescut, patrupedul a început să dea tot mai multe semne în acest sens. 

James Brown, stăpânul ei în vârstă de 35 de ani, a spus că pisica s-a jucat mereu cu fiica lui de șase ani și chiar au făcu baie împreună. ”Nu a mușcat niciodată pe nimeni. Poliția a luat-o de lângă noi, de parcă. O avem de când eram mică. Chiar o iubeam, dar nu o să o mai vedem niciodată”, a spus el. 

Pisica a fost luată atunci când vecinii au văzut-o la geamul casei și au alertat imediat autoritățile, potrivit TheSun

”Această pisică sălbatică a fost luată și este ținută în siguranță până când își va începe o nouă viață în tr-un mediu special amenajat”, este mesajul postat pe Facebook de poliție. 

În Marea Britanie nu e legal de deții un astfel de animal, decât dacă obții aprobare și plătești 800 de lire pe an. 

 

Etichete: pisica
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole