Antena 3 CNN Actualitate Educație "Vax", desemnat cuvântul anului 2021 de Oxford English Dictionary. Pe cuvânt, cu Ana Iorga

"Vax", desemnat cuvântul anului 2021 de Oxford English Dictionary. Pe cuvânt, cu Ana Iorga

Ana Iorga
1 minut de citit Publicat la 11:03 05 Noi 2021 Modificat la 11:03 05 Noi 2021

După ce autorii Dicţionarului Oxford au decis că "vax"- vaccin este cuvântul anului, mi-am dat seama că el a intrat în diverse forme şi în română. Mai ales în derivate şi cu uşoare nuanţe peiorative, veţi vedea contextele. 

Să vedem mai întâi ce se întâmplă în engleză. Lingviştii spun că există cuvântul de mult, circula în anii 80, dar nu a fost atât de frecvent până anul acesta, când uzul a explodat practic. Şi în plus au apărut o grămadă de derivate şi compuse de la vax: double-vaxxed, unvaxxed, anti-vaxxer, vaxxie, vax-a-thon, vaxinista.

Avem mai întâi substantivul vax si verbul to vax. Apoi vaccinat cu ambele doze, nevaccinat, antivaccin sau antivaccinist, maraton de vaccinare şi tot aşa. Ghiciţi ce înseamnă vaxxie: e un selfie la vaccin, fotografie pe care au facut-o mulţi la vaccinare şi au publicat-o apoi pe reţelele de socializare. Foarte productiv cuvântul. Şi a ajuns şi în română, deşi avem cuvântul vaccin, interesant.

Avem în română vaccin, vaccinat, nevaccinat, vaccinist, antivaccinist, toate sunt mai des folosite acum în contextul pandemiei şi al discuţiilor despre vaccinurile anti Covid19. În paralel însă, avem şi derivate de la englezescul vax cu utilizări speciale. Vaxxer, antivaxxer, dar şi vaccin scris aşa: vaxxin, antivaxxin. 

"Un stareț anti-vaxxer a murit în urma complicațiilor COVID", citim pe alephnews.ro. Care era un sceptic în privinta vaccinului adică, un contestatar al beneficiilor. 

 Apoi găsim mai ales pe reţelele de socializare aceste derivate mai forţate, de la cuvântul englezesc cu terminaţii româneşti: "Doamna asistentă doar ce s-a vaxxinat"; "infractorii care s-au "vaxxinat" la chiuveta".

Alegerea lexicală aici nu e nevinovată. Intenţia e ironică, asta e interesant. Cand cineva scrie X s-a vaxxinat, nu "s-a vaccinat", mereu e în spate o atitudine dezaprobatoare, ironică, sceptică. 

Nu ştiu care e mecanismul, dar observăm că s-a răspândit această formă din engleză în limbajul celor sceptici cu privire la vaccin. Sunt curioasă dacă aţi remarcat asta, mai ales în comentariile de pe reţelele de socializare.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole