Antena 3 CNN Actualitate Locale Județul Vaslui, invadat de urși. Oamenilor le este frică să mai iasă din case: "Ne pot ucide animalele, dar și pe noi"

Județul Vaslui, invadat de urși. Oamenilor le este frică să mai iasă din case: "Ne pot ucide animalele, dar și pe noi"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 10:27 08 Iun 2023 Modificat la 10:27 08 Iun 2023

Cea mai recentă apariție a unui urs în județul Vaslui a avut loc în comuna Ivănești, iar localnicii sunt din ce în ce mai îngrijorați, atât pentru viața lor, cât și pentru animalele pe care le au în gospodărie.

"Îmi este frică. Este un animal mare și puternic. Ne poate ucide animalele, dar și pe noi", a spus un localnic.

"El își caută prada și îți este frică să ieși din casă, mai ales noaptea", a spus alt locuitor al comunei.

Primarul comunei s-a întâlnit față în față cu un urs, iar tot el a fost cel care a organizat prima acțiune pentru îndepărtarea animalului sălbatic din zonă, însă în zadar.

Citește și: Copil de trei ani, atacat de un câine de luptă sub privirile părintelui. A fost dus de urgență la spital

"Am respectat legislația în vigoare și am început o acțiune de îndepărtare a ursului. A doua zi am primit din nou apel, pentru că ursul s-a întors în zona noastră", a spus primarul.

Pericolul a fost analizat în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui, care a luat deja primele măsuri.

Autoritățile îi sfătuiesc pe cetățeni să fie prudenți, iar în cazul în care văd un urs să sune imediat la 112.

Etichete: Vaslui ursi
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole