Conducerea Spitalului Județean de Urgență Vaslui a demarat o anchetă, după ce un făt de 21 de săptămâni, care trebuia supus unui examen medico-legal nu a mai fost găsit în Secția de Obstetrică-Ginecologie a unității sanitare, fiind cel mai probabi aruncat ca deșeu biologic.
„A fost demarată o anchetă internă pentru a vedea cine se face vinovat de situația creată și vom lua măsurile necesare„, a declarat, marți, pentru
Agerpres, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Fătul s-a născut mort, după ce mama, o femeie în vârstă de 36 de ani a fost victima unei agresiuni, în acest caz reprezentanții Poliției dispunând efectuarea unui examen medico-legal pentru a stabili dacă între loviturile primite de femeie și decesul fătului a existat vreo legătură.
„Femeia mergea pe un drum din sat când a fost lovită de doi bărbați. După un timp, femeia s-a simțit rău și a ajuns la spital cu ambulanța, unde a pierdut sarcina. În cauză, polițiștii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă există legătură de cauzalitate între loviturile primite atunci de la cele două persoane și avort”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Loredana David.