Antena 3 CNN Actualitate Vasile Zelca, preşedintele SNPPC, a explicat modul în care au acţionat poliţiştii la tragedia de la 2 Mai: "Aici comunicarea a fost deficitară"

Vasile Zelca, preşedintele SNPPC, a explicat modul în care au acţionat poliţiştii la tragedia de la 2 Mai: "Aici comunicarea a fost deficitară"

Redacția Antena 3 CNN
6 minute de citit Publicat la 23:00 25 Aug 2023 Modificat la 23:23 25 Aug 2023

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi Olariu, tânărul omorât de Vlad Pascu, şoferul drogat care a provocat tragedia de la 2 Mai, a povestit cum, după pomana fiului său, a mers să îi verifice borseta şi în interior a găsit o cameră GoPro cu care Sebi obişnuia să filmeze, ocazie cu care a descoperit o filmare chiar cu accidentul din 2 Mai.

"Sebi avea în ziua accidentului o cameră GoPro la el. O avea în borseta pe care o avea la brâu şi camera accea, exact în momentul impactului, a pornit. Am exact momentul când l-a lovit, fără imagini, doar sunet. Nu puteţi să vă daţi seama cât am putut să stau să o ascult. Exact a pornit camera când mi-a lovit băiatul. Se aude scârţâitul de roţi, se aude când îi loveşte pe ceilalţi copii, se aud gemetele copiilor care chemau ajutor.

Întrebat de ce poliţiştii nu au efectuat verificări la locul accidentului, mai ales în privinţa borsetei lui Sebi, Vasile Zelca, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), a explicat:

1. De ce Poliţia nu a verificat borseta lui Sebi?

 "Noi ca să umblăm într-o cameră, într-un dispozitiv care înregistrează, avem nevoie de un mandat. Fiind un dispozitiv al persoanei vătămate și nu al autorului pe care îl puteam ridica l-am înapoiat rudei, deci a fost ridicat de la fața locului și dat ulterior părinților.

Părintele am înțeles că s-a uitat pe cameră și a pornit-o, având dreptul acesta că este părintele. Bunul era în posesia sa și a descoperit această înregistrare care nu are imagini. Camera a fost tot timpul în borsetă, ea s-a activat în urma șocului, nu a pornit-o victima. Orice probă va fi foarte importantă. De exemplu după primele secunde auzim cum trec câteva mașini.

Citeşte şi: Înregistrarea completă de pe camera GoPro a lui Sebi, cu momentul cumplitului accident de la 2 Mai

Dacă în zonă avem camere de luat vederi, putem verifica pe intervalul acela orar ce mașină au trecut și putem cita ca martori proprietarii sau cei care au condus mașina în noaptea aceea. Putem stabili când a venit poliția, când a venit salvarea, ce a făcut fiecare în parte, etc. Orice probă care este pertinentă, concludentă și utilă cauzei trebuie folosită pentru că trebuie să stabilim adevărul până la urmă.

Dacă judecătorul o acceptă ca probă poate fi folosită. Este foarte importantă acea probă, cum sunt foarte importante toate probele care au fost culese, ca să zicem așa, cu ocazia cercetării la fața locului

 2. Ce alte probe au mai fost luate de la faţa locului?

Urme de frânare, urme de pete de aspect brun roșcat, de sânge, pentru că noi nu avem voie să spunem că este sânge până nu ne vine analiza de laborator.

Ați văzut că la un moment dat în înregistrare spune să  nu miște victima de pe asfalt. Și foarte bine, pentru că este posibil ca victima, chiar dacă este inconștientă, să fie vie și noi mișcând-o îi putem grăbi decesul, de exemplu, sau putem duce la decesul acestei victime. Se stabilesc foarte multe cu ocazia cercetării la fața locului și cu siguranță a fost complet făcută. 

Citeşte şi: Unchiul lui Sebi, tânărul mort în accidentul din 2 Mai: "Nu ne dorim niciun fel de contact cu familia şoferului"

3. De ce mașina lui Vlad Pascu nu a fost oprită la Vama Veche?

Nu putem fi peste tot, e o singură patrulă acolo. Deficitul de personal îşi spune cuvântul în plin sezon.

Acolo erau două patrule pe tot dispozitivul și un ofițer coordonator. Ca să ne înțelegem acum, deficitul de personal îşi spune cuvântul, din păcate. Eu acum vreau să dau și un semnal.

A trecut acea mașină pe lângă atâția oameni și de-abia la ora 1:00 cineva a îndrăznit să sune la 112 să ne spună. Este foarte bine că au sunat la ora 1:00, dar este bine să învățăm din aceste tragedii, greșeli și poate să ne asumăm când îi vedem pe acești tineri teribiliști, ca asta e o dovadă de teribilism şi să sunăm.

Citeşte şi: Imagini scandaloase cu Vlad Pascu în Vama Veche, cu puţin timp înainte de a produce accidentul care a luat viaţa a doi tineri

4. De ce polițistul a avut doar etilotestul şi nu şi drug testul?

Dispeceratul i-a dat apelul 112 cu privire la o stare de ebrietate pe drum. De aceea a cerut etilotestul. Deci a fost semnalat un autoturism decapotabil care merge haotic, numărul de înmatriculare, stare de ebrietate.

Agentul care a fost de aici din București și l-a oprit pe tânăr este promoție octombrie 2022. Colegul meu a primit apelul, a reușit să identifice mașina după o oră și ceva, aproape două ore.

A scos-o din trafic. A avut-o în vedere și cu ocazia activităților desfășurate a avut în vedere și acest autoturism cum are în vedere și alte aspecte care se prelucrează la începutul serviciului.

Citeşte şiŞoferul de 19 ani care a ucis doi studenţi la 2 Mai consumase peste trei droguri

5. În ce stare era Vlad Pascu când a fost testat pentru alcool?

Tânărul a venit către el (n.r către poliţist). N-o să vă placă ce vă spun acum, dar trebuie să vă spun. A venit către el fără să se clatine. Nu a dat niciun semn de comportament nefiresc, așa cum spune procedura pentru testare antidrog. Și-a parcat mașina singur, lateral, fără evitări, și a ridicat copertina cum se zice că e decapotabilă, fără să aibă ezitări când a închis, cum se închide la capotare, cum se zice. 

El a cerut etilotestul având 112-ul. A venit ofițerul coordonator cu celălalt echipaj care avea etilotest în dotare. L-a verificat pe tânăr, pe suspect, care este acum arestat preventiv. După care al meu coleg s-a hotărât să facă și niște verificări. Cu ocazia verificărilor a descoperit acele patru pastile și acea țigară. Jandarmul a descoperit acea țigară improvizată şi a avut inițiativa să verifice pe internet și a stabilit că acele pastile necesită rețetă. Asta se întâmpla la ora 2:02. Şoferul nu a dat niciun semn de comportament nefiresc. 

6. Ce acte avea Vlad Pascu la el?

Actele mașinii, permisul nu le avea la dânsul avea numai actul de identitate. Și după ce a venit celălalt echipaj și l-au testat, ofițerul de servici a cerut să-i verifice CNP-ul în bazele de date la care Poliția Română are acces. Colegul meu mi-a comunicat faptul că dispecerul i-a comunicat că nu sunt probleme și aici se rupe filmul și avem o problemă într-adevăr.

Citeşte şi: Cosmin Andreica (Europol), noi detalii despre tragedia de la 2 Mai: "Şeful serviciului rutier l-ar fi cunoscut pe tatăl acestui tânăr"

7. De ce şoferul nu a fost oprit pentru că nu avea RCA la maşină? A intervenit cineva să fie lăsat în pace?

Se pot face verificări, există servere pe care apar convorbirile. Adică se vede dacă cineva a sunat pe cineva.

Parchetul, de exemplu, care face acum cercetare în câteva zile poate afla dacă dorește acest lucru. Eu cred că acolo, şi acum vă zic părerea mea personală, cred că acolo a fost o comunicare defectuoasă, în sensul că, colegul care a oprit mașina și colegul din dispecerat nu s-au înțeles asupra verificării RCA. Și aici avem o problemă pe care poate reușim să o rezolvăm pe viitor. Pentru RCA, statul român nu are o bază de date oficială și legală. Noi verificăm pe o aplicație creată de nu știm cine, atenție mare, care se numește AIDA polițe RCA.

Așa se numește acea aplicație creată de asigurători.  Poliția Română are acces la baza de date privind datele dvs. de identitate. Poliția Română nu are o bază de date cu certificate de înmatriculare ale vehiculelor. Are acces la acea bază de date care aparține Prefecturii, nu Poliției Române. Atenție mare, iar această bază de date, poate această tragedie ne învață și trebuie să învățăm din greșeli. Până la urmă, poate va fi creată, astfel încât să avem o bază legală și oficială care să nu dea rateuri.

Pentru că acea bază de care vorbim, acea aplicație mai dă rateuri din când în când. Broker-ul nu implementează imediat polița RCA în acea platformă", a spus Vasile Zelca, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole