Tatăl din Baia de Aramă al fetiței abuzate a declarat în exclusivitate la Antena 3 faptul că el și soția au depus zeci de cereri pentru păstrarea Sorinei, însă nu au ajutat cu nimic.
„Noi suntem vecini cu managerul de caz Morjan Violeta, care era și prietenă de familie. Având prea multă încredere, probabil ea a fost obligată de cineva de sus.. și a pus-o pe soția mea să semneze.. ea în loc să-i aducă la cunoștință soției mele, să fie informată, a spus că nu a știut că fata va fi scoasă spre adopție la nivel internațional”.
„În 2017 probabil au scos-o spre adopție, dar pe noi nu ne-a informat. Ne-au zis că noi nu am văzut pe internet? Managerul de caz e sub orice critică, cerea le fiecare angajat suma de 100 de lei sub pretextul că e ziua directorului, că e nu știu ce. Această doamnă a venit într-o zi la soția mea și i-a spus că Sorina a fost scoasă spre adopție. Trebuia să ne fi spus înainte. Nu a interesat-o”.
„Noi am depus cereri după cereri pentru păstrarea fetei. Probabil nu au mai putut să întoarcă situația, au spus că dacă aflam mai din timp se putea face ceva. Dar noi nu am fost informați. Probabil au fost presați de undeva de sus”, a mai spus bărbatul.
De câte ori s-a întâlnit familia adoptivă cu Sorina
„Doar la vizitele de potrivire. Ei au prelungit până la 16 vizite, ne-au torturat acești oameni. Au văzut că nu se pot atașa de această fetiță.. a forțat fetița să se joace cu copiii lor, a fost arsă pe picior.. a fost obligată să se dea în tobogan la o temperatură foarte mare. Fetița nu e atașată de această familie. Nu sunt compatibili”, a mai spus Vasile Șărămăt.
„Niciodată nu am încercat să o întoarcem pe fetiță împotriva familiei adoptive”
Bărbatul a mai spus că niciodată nu i-a indus micuței faptul că familia adoptivă îi va face rău.
„Niciodată nu am încercat să o întoarcem pe fetiță împotriva familiei adoptive. I-am spus că familia Săcărin vrea să adopte și că dacă dorește, poate să meargă la această familie”.
Vasile Șărămăt i-a transmis și un mesaj emoționant fetiței. „Noi o iubim din tot sufletul și să nu uite niciodată acest lucru. Nu numai eu, și soția mea și sora ei”.