Vasile Blaga, invitat la DC News Live, a vorbit despre cazul ANAF-Antena 3.
''Lucrurile acolo sunt mai în ceață. Am văzut și poziția Antena 3, dar și poziția ANAF care spune cum s-au desfășurat lucrurile. Un lucru este clar: instituțiile trebuie să se manifeste extrem de condescendent aplicând legea, indiscutabil, nu doar față de jurnaliști, ci față de orice contribuabil din această țară. Au fost și alte situații în care oameni de afaceri s-au plâns de modul în care sunt tratați, dar de aici și până a spune că legea nu trebuie respectată este un drum lung", a spus Vasile Blaga.
"Domnul Cioloș ne-a explicat foarte clar, cu legea în mână, că Antena 3 nu poate rămâne în acele sedii plătind chirie. Nu este posibil așa ceva pentru că respectivele imobile au fost trecute în plata statului fără sarcini. Asta știu, asta vă spun pentru că altceva nu știu", a mai zis liderul PNL.
Declarațiile lui Vasile Blaga au fost comentate și la ''Subiectiv'', de Răzvan Dumitrescu și invitații săi.
''În ce stare de agregare să fii să induci ideea că taxele și impozitele sunt cele neplătite. E prima reacție a lui Blaga după două luni și jumătate. Toată lumea știe că e singurul trust cu taxele și impozitele la zi. Se poate intra pe site-ul ANAF și să se vadă acolo cum stau lucrurile. Îmi pare rău că trebuie să spun lucrul acesta: manipulează sau era beat'', a spus Răzvan Dumitrescu.
Senatorul PNL Cristian Bodea crede că liderul PNL nu a fost suficient de clar în vorbe.
"S-a gândit a spune că dacă un contribuabil are probleme cu statul, are probleme la taxe și impozite. Și dacă ai vechime în politică te mai încurci în vorbe'', a spus Bodea.