Antena 3 CNN Politică Vasile Blaga: Sunt convins că serviciile nu au fost implicate în alegerile din 2009

Vasile Blaga: Sunt convins că serviciile nu au fost implicate în alegerile din 2009

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:33 24 Apr 2017 Modificat la 14:33 24 Apr 2017

Vasile Blaga, fostul copreşedinte al PNL, a declarat, luni, la sediul DNA, că este convins că serviciile de informaţii nu au fost implicate în alegerile prezidenţiale din 2009, precizarea fiind făcută după dezvăluirile lui Dan Andronic.

Întrebat de jurnalişti dacă serviciile de informaţii au fost implicare în alegerile din 2009, Blaga a răspuns: "Eu sunt convins că nu!".

Referitor la întâlnirea din noaptea alegerilor, de la locuinţa lui Gabriel Oprea, la care ar fi participat, potrivit lui Dan Andronic, printre alţii, şi Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea, acesta a spus: "Nu vreau să comentez referitor la această întâlnire, eu eram la Modrogan 20 în noaptea alegerilor."

Întrebat dacă s-au furat alegerile din 2009, Vasile Blaga a spus: "Nu! Nu, pentru că noi am făcut numărători paralele la alegerile care s-au făcut prima dată, în 2000, la primărie. Întotdeauna noi număram, şi o vom face în continuare, doar pe baza proceselor verbale semnate de toţi membrii partidelor la secţiile de votare. Noi aveam un om în secţia de votare, ceilalţi aveau şapte."

Dan Andronic a scris că, în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, cei doi oficiali - Coldea și Kovesi - şi alte persoane cu funcţii importante s-au întâlnit acasă la Gabriel Oprea şi au sărbătorit că "au câştigat alegerile pentru Băsescu".

Vasile Blaga a fost audiat, luni, la sediul DNA, într-un dosar de corupţie, în calitate de martor.
 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole