"Avem Planul Naţional (n.r. Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului) care dă nişte directive, nişte angajamente, un plan care trebuie respectat şi adaptat în timp. În mare parte, el este eficient. Deci, era necesar. Şi nu a făcut altceva decât să transpună anumite prevederi din Planul Naţional de Cancer la nivel european.
Trebuie să lăsăm Ministerul Sănătăţii să pregătească modificarea, adaptarea legii la condiţiile de funcţionare normală, după nevoile reale.
Asociaţia Pacienţilor Oncologici ar trebui să se implice la modul cinstit, corect, fără să ţină cont de sponsori. Când primeşti câteva milioane de lei pe an sponsorizări, iei hârtiile şi prezinţi, de fapt, hârtiile întocmite de sponsori.
Uitându-ne pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului constatăm că au diverse sponsorizări. Eu cred, suspectez că aici e vorba de bani", a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor.