Antena 3 CNN Actualitate Religie Vasile Bănescu, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit femeile să-și acopere capul: „A predica îmbrobodirea traduce o viziune ruptă de realitate”

Vasile Bănescu, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit femeile să-și acopere capul: „A predica îmbrobodirea traduce o viziune ruptă de realitate”

de Mia Lungu    |   

A predica îmbrobodirea femeilor în secolul 21, dar nu contra insolației, ci a „ispitirii” fragilului bărbat, traduce o viziune ruptă de realitate, spune fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, după ce Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a susținut că o femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit

”A predica îmbrobodirea femeilor în secolul XXI, dar nu contra insolației, ci a „ispitirii” fragilului bărbat ajuns pe „nedrept” doar el în pușcărie pentru viol, act abominabil care, după părerea unui teolog universitar, nu ar fi chiar dezagreabil femeilor, traduce o viziune ruptă de realitate, în care femeia e percepută ca o ființă situată invariabil pe locul doi și căreia i se poate impune orice năzbâtie debitată de fanatismul misogin.

Nu în numele lui Hristos, desigur, nici în cel al Sfântului Pavel care trimitea prin scrisori adresate comunităților creștine din secolul I sfaturi utile și bine adecvate la complexa realitate socio-religioasă în care acestea se formau, ci în numele unora care sunt siguri că nici Hristos, nici Sfântul Pavel nu ar ști azi mai bine decât ei cum stau cu adevărat lucrurile în Biserică.

Ce mai contează că autentica teologie creștină mariologică e fundamentul primar pentru emanciparea femeii din lumea antică, dar și al drepturilor femeii perfect egale cu bărbatul în cea mai înaltă viziune antropologică din lumea de azi?”, a fost mesajul transmis de Vasile Bănescu.

A predica îmbrobodirea femeilor în secolul XXI, dar nu contra insolației, ci a „ispitirii” fragilului bărbat ajuns pe...

Posted by Vasile Bănescu on Friday 12 July 2024
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile