Antena 3 CNN Economic Vârsta de pensionare, redusă | Cine va beneficia de noua măsură care intră în vigoare mâine

Vârsta de pensionare, redusă | Cine va beneficia de noua măsură care intră în vigoare mâine

Xenia Croitoru
2 minute de citit Publicat la 15:25 27 Iul 2022 Modificat la 15:25 27 Iul 2022

Măsura, însă, este valabilă doar pentru anumite categorii de pensionari. 

Este vorba despre cei care locuiesc în zonele extrem de poluate, adică în localitățile cu un grad foarte mare de poluare. 

Măsura vine după ce Parlamentul României a modificat legislația privind pensionarea anticipată la începutul lunii mai, mărind numărul localităților cu poluare foarte ridicată din țara noastră, în așa fel încât să îi ajute pe cei care vor să iasă mai devreme la pensie din cauza acestor norme. 

Prin urmare, persoanele din acele zone pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare, fără a suporta alte penalizări în momentul în care ies la pensie anticipat, așa cum legislația în vigoare permite în acest moment. 

Este vorba despre localități din județul Neamț, județul Harghita, dar și județul Gorj.

Aşadar, de mâine, 28 iulie cei care fac parte din localitățile din aceste județe cu un grad foarte mare de poluare pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme față de vârsta standard. 

Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2023. Anunţul făcut de ministrul Adrian Câciu

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, dă asigurări că toate pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023.

Nu poate deocamdată să spună cu ce procent, însă exclude posibilitatea ca majorarea să nu fie aplicată de anul viitor. "Cu siguranţă, pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma "votului" în care economia funcţionează în acest an.

Dar, cu siguranţă, o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată", a declarat, miercuri, şeful de la Finanţe.

Cum afli anul în care ieşi la pensie. Şeful Casei de Pensii: "Răspunsul este instantaneu, cu acest calculator"

Şeful Casei de Pensii: "Pe site, introduceţi luna și anul nașterii şi aflaţi automat anul pensionării"

"Este vorba despre portalul Casei Naționale de Pensii Publice, pe care îl poate accesa oricine în care este lucrul. Este foarte simplu. Este exact pe prima pagină de pornire. 

Mergeți acolo la rubrica "Când mă pot pensiona" și, într-adevăr, dacă băgați niște date minime, și anume luna și anul nașterii, conform prevederilor legale în vigoare, acest algoritm pe care noi l-am implementat în portal vă dă automat vârsta și anul pensionării.

Data până la care românii îşi mai pot cumpăra vechime pentru pensie

Românii care au nevoie de vechime în muncă pentru pensie îşi mai pot cumpăra această vechime până în vara anului 2023, apoi legislația nu mai permite acest lucru.

Astfel, cei care nu au vechimea necesară în acest moment mai pot cumpăra vechime doar până în luna august a anului viitor inclusiv, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent.

În acest moment legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole