Antena 3 CNN Economic Vârsta de pensionare pentru pensiile speciale va crește cu 6 luni în fiecare an

Vârsta de pensionare pentru pensiile speciale va crește cu 6 luni în fiecare an

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:43 10 Noi 2022 Modificat la 10:43 10 Noi 2022

Schimbările în ceea ce privește pensiile vor fi făcute etapizat, pe o perioadă de 10 ani. Acestea se referă la creșterea vârstei de pensionare, însă și la reducerea cuantumului pensiilor, în raport cu veniturile brute.  

Totodată, valoarea pensiei nu va putea fi mai mare decât salariul, pensiile speciale nu se vor mai acorda celor care au doar câțiva ani de muncă într-un anumit domeniu, iar pensia nu se va mai calcula după media câtorva luni, mai bine plătite și cu sporuri.  

Potrivit Digi24, va fi vorba despre un proiect de lege care va trece de Guvern și va ajunge la dezbatere în Parlament. Acesta prevede ca vârsta de pensionare să crească cu șase luni în fiecare an, până când se va ajunge la 65 de ani. 

Pe de altă parte, potrivit proiectului, pensia pentru vechime va scădea în proporție, de la 80% din venitul brut, cât este în prezent, până la 65%. Scăderea se va face tot etapizat, cu 1,5% în fiecare an.  

Și vechimea va crește la 30 de ani, pentru toate categoriile. Interesant este faptul că vechimea obligatorie în domeniul care, de altfel, și oferă pensia specială, va ajunge 20 de ani. 

În acest moment este, de exemplu, de doar 4 ani, ceilalți ani putând să lucreze în cu totul alte domenii, dar totuși beneficiază de pensie specială.  

În cazul celor care lucrează mai mult de 30 de ani, beneficiile vor crește procentual cu 1% până când vor ajunge la 75%, iar perioada din care se calculează o medie, din care se face acea pensie specială, va fi 5 ani consecutivi din ultimii 10 ani de activitate.  

Etichete: pensii speciale
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole