Antena 3 CNN Politică VÂRSTA DE PENSIONARE. Ludovic Orban explică ce vrea și ce nu vrea să facă Guvernul

VÂRSTA DE PENSIONARE. Ludovic Orban explică ce vrea și ce nu vrea să facă Guvernul

4 minute de citit Publicat la 13:57 10 Ian 2020 Modificat la 13:57 10 Ian 2020

"Subiectul acesta s-a născut din decizia Guvernului de a nu mai permite cumularea pensiei cu salariul în instituţii publice. Şi, aici au fost discuţii. Există un punct de vedere destul de clar al nostru că ar fi bine, fără a creşte vârsta de pensionare, să se dea posibilitatea în anumite domenii - educaţie, cultură, sănătate - unde oamenii au capacitatea efectivă de a exercita profesiile şi la o vârstă mai mare decât vârsta de pensionare să-şi continue activitatea o perioadă de timp, 5 - 7 ani, fără să mai fie nevoie de decizia vreunui conducător de instituţie sau director de şcoală sau conducător de universitate, pur şi simplu să fie opţiunea omului. Asupra acestui subiect există un punct de vedere. Nu am stabilit încă momentul în care vom emite o reglementare în acest sens", a explicat Orban, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că este o chestiune opţională şi nu este vorba despre o creştere a vârstei de pensionare.

Orban a abordat și joi seara subiectul, la Realitatea Plus.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că nu toate declaraţiile făcute în spaţiul public cu privire la pensii se transformă în decizii, dar că este nevoie de "o analiză profundă şi serioasă" a sistemului de pensii din România.

"Să nu cădem în capcana că orice declaraţie sau orice referire la pensii neapărat se transformă într-o modificare. Sistemul de pensii din România are nevoie de o analiză profundă şi serioasă, o analiză exhaustivă, care să releve toate nedreptăţile ce există în sistem, toate tipurile diferite de calcul (...), toate disfuncţionalităţile care există. (...) Pe de altă parte, trebuie făcută o analiză serioasă de impact şi mai ales o analiză a evoluţiei sistemului de pensii din România, nu pe cinci ani de zile, ci pe 20 - 30 de ani de acum înainte. Pentru că sunt foarte multe analize care au fost făcute, care, e adevărat, nu au fost făcute de entităţi publice, au fost făcute în special în mediul privat, care relevă perspective nu tocmai optimiste privind sustenabilitatea sistemului de pensii din România", a declarat Orban, la Realitatea Plus.

El a adăugat că deocamdată nu a fost luată o decizie referitoare la eventuale modificări care să vizeze sistemul de pensii.

"Chiar am citit nişte titluri groaznice care spuneau că PNL vrea creşterea vârstei de pensionare şi apoi în conţinutul ştirii se vedea clar că asta este o chestiune opţională, în perspectiva noastră. Încă nu am decis cum o vom legifera. (...) Domeniul pensiilor este un domeniu extrem de important, s-au făcut deja foarte multe cârpeli, foarte multe improvizaţii, s-au dat prea multe privilegii", a precizat Ludovic Orban. 

Iohannis a clarificat ce vrea să facă Guvernul

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că pensiile vor creşte şi a apreciat drept o idee bună posibilitatea ca cei din marile sisteme să se poată pensiona mai târziu decât prevede în prezent legislaţia.

"Nu vreau să dau eu acum nişte indicaţii prin televizor cum trebuie să calculeze Guvernul pensiile. Este o discuţie foarte serioasă cea în jurul pensiilor. Discuţia se va purta cu argumente şi, evident, obiectivul final este să se găsească soluţii care sunt sustenabile, plătibile şi prin care se elimină inechităţile şi se cresc pensiile. Toată lumea întreabă: 'Cresc pensiile?'. Da, vor creşte pensiile. Este un lucru evident, fiindcă ne dorim acest lucru, nu din alt motiv", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a arătat că în privinţa plafonării pensiei minime la 704 lei este o discuţie pe care trebuie să o poarte cu premierul Orban.

Şeful statului a apreciat drept o idee bună ca cei care lucrează în Educaţie şi Sănătate să aibă posibilitatea să se pensioneze mai târziu decât prevede legislaţia în prezent.

"În primul rând, mi se pare o idee foarte bună, fiindcă noi ne confruntăm cu un deficit de forţă de muncă, mai ales un deficit de forţă de muncă calificată şi, pe de altă parte, sunt foarte mulţi angajaţi, mai ales în sistemele mari publice, care ar dori să continue munca lor. Cunosc personal multe persoane care ar vrea să continue, dacă ar fi posibil, să lucreze peste vârsta de pensionare. Şi atunci a apărut discuţia, la care recunosc că am participat, să se dea, în perspectivă, posibilitatea acestor persoane să rămână mai mult timp în sistem. În acest fel, în primul rând, s-ar atenua deficitul de forţă de muncă. În al doilea rând, persoanele apte şi disponibile să lucreze mai mult şi care sunt, de regulă, foarte bine calificate vor avea posibilitatea să o facă", a explicat Iohannis.

El a subliniat că nu se doreşte creşterea vârstei de pensionare.

"Am văzut că de la PSD, imediat, au sărit unii în sus că noi vrem să creştem vârsta de pensionare. Nu este adevărat! Noi nu dorim să creştem vârsta de pensionare, ea rămâne aşa cum este stabilită. Însă pentru persoanele care doresc să muncească mai mult se va crea posibilitatea legală pentru a face acest lucru. Este o opţiune, nu este o obligaţie", a menţionat şeful statului.

Acesta a arătat că a susţinut nevoia unei abordări foarte serioase şi elaborarea unei legislaţii pentru pensii care garantează sustenabilitate şi stabilitate, însă a menţionat că PSD a "ignorat aceste avertismente".

"Suntem în situaţia în care au apărut inechităţi între pensionari şi atunci devine din ce în ce mai clar că legea în vigoare trebuie îmbunătăţită. Da, legea trebuie îmbunătăţită şi, cu această ocazie, cu siguranţă, se vor face noi calcule şi se va verifica cum se îmbunătăţeşte sistemul ca să fie şi echitabil, şi sustenabil, şi să crească pensiile", a mai spus Iohannis.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole