Antena 3 CNN Life Sănătate Vârsta până la care creierul uman continuă să se dezvolte. Se maturizează complet cu mult după 18 ani

Vârsta până la care creierul uman continuă să se dezvolte. Se maturizează complet cu mult după 18 ani

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:01 15 Aug 2023 Modificat la 10:41 16 Aug 2023

Partea creierului care continuă să se dezvolte și după vârsta de 18 ani este cortexul prefrontal, implicată în activarea unor factori importanţi precum atenţia, planificarea, luarea deciziilor, controlul, gândirea logică, dezvoltarea personalităţii şi memoria pe termen scurt.

Creierul uman nu se maturizează complet până la vârsta de 25-30 de ani, potrivit Institutului Național pentru Sănătate Mintală din SUA.

Astfel, cortexul prefrontal este zona din creier care ajunge ultima la maturizare și, foarte important, cea care ne diferențiază de regnul animal. Vorbim despre așa-zisul ''creierul social', care ne ajută să comunicăm și să luăm decizii.

Potrivit publicației New York Times, care îl citează pe doctorul Leah H. Sommerville, creierul atinge volumul celui de adult la vârsta de zece ani. Cu toate acestea, neuronii se modifică în continuare, dând naștere unor noi legături pe parcurs. În timp, modificările indică o maturizare a creierului, însă acestea se produc în mod diferit în diversele zone cerebrale.

În lobul occipital, de exemplu, nu se mai produc modificări după vârsta de 20 de ani, în timp ce, în lobul frontal, noi legături se formează chiar și la 30 de ani. În paralel, se schimbă și activitatea creierului.

O lucrare din 2013 nota că "ideea că dezvoltarea creierului nu este completă până aproape de 25 de ani se referă în mod specific doar la dezvoltarea cortexului prefrontal." Acest cortex este parte a lobului frontal, uneori descris și ca 'partea rațională' din creier.

Această zonă începe să se dezvolte din adolescență, iar "adulții beneficiază de un cortex prefrontal bine dezvoltat, ce le permite să ia decizii mai bune, ce necesită învățare, concentrare și memorare ", a explicat neurocercetătorul Shannon Odell, într-o conferință Ted-Ex.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole