Antena 3 CNN Externe Reuniune de urgență a OMS din cauza variolei maimuței. Răspândirea s-ar putea accelera în Europa

Reuniune de urgență a OMS din cauza variolei maimuței. Răspândirea s-ar putea accelera în Europa

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 20:24 20 Mai 2022 Modificat la 20:24 20 Mai 2022

Comitetul care se va întruni este Grupul consultativ strategic şi tehnic pentru riscuri epidemice şi pandemice (STAG-IH), care consiliază OMS asupra riscurilor de infectare ce ar putea reprezenta o ameninţare pentru sănătatea globală.

Directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, s-a arătat îngrijorat de faptul că răspândirea variolei maimuţei s-ar putea accelera pe continent pe măsură ce oamenii se adună în cadrul petrecerilor şi festivalurilor în lunile de vară.

Peste 100 de cazuri de variola maimuței au fost raportate în Europa

"Pe măsură ce intrăm în sezonul estival în regiunea europeană, cu adunări în masă, festivaluri şi petreceri, sunt îngrijorat că transmiterea s-ar putea accelera, în condiţiile în care cazurile detectate până în prezent se numără în rândul celor care întreţin activităţi sexuale, iar simptomele sunt pentru mulţi nefamiliare", a declarat Hans Kluge.

Epidemia de variola maimuţei, ”cea mai mare din istorie" din Europa

Peste 100 de cazuri de variola maimuţei, o infecţie virală mai frecventă în vestul şi centrul Africii, au fost raportate în Europa, iar oficialii germani au descris epidemia ca fiind cea mai mare din regiune.

Cazurile au fost confirmate acum în ţări precum Marea Britanie, Spania, Portugalia, Belgia, Franţa, Statele Unite şi Australia. Identificată pentru prima dată la maimuţe, boala se răspândeşte de obicei prin contact apropiat şi s-a răspândit rareori în afara Africii, astfel încât această serie de cazuri a declanşat îngrijorarea.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole