Antena 3 CNN Economic 1,5 milioane de angajați români ar putea avea salarii mai mici, din iulie | Variantele Guvernului pentru reducerea taxării pe muncă

1,5 milioane de angajați români ar putea avea salarii mai mici, din iulie | Variantele Guvernului pentru reducerea taxării pe muncă

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 08:28 15 Mai 2024 Modificat la 08:33 15 Mai 2024

Potrivit unor surse guvernamentale, toate cele trei variante sunt în analiză la ministerele Muncii și de Finanțe.

Doar că cel mai optimist orizont de timp pentru ca Guvernul să încerce reducerea taxării muncii este toamna anului viitor, odata cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării unitare.

Prima variantă o reprezintă introducerea impozitului progresiv. Doar că aici există opoziția liberalilor în coaliția de guvernare, care fac titlu de glorie din susţinerea impozitului unic pe venit.

O altă variantă luată în calcul este aceea a impozitului pe venitul global, denumit și impozitul pe gospodărie.

Iar cea de-a treia variantă este cea a deducerilor fiscale pentru diverse categorii sociale. 

Incertitudinea este pentru aproape 1,5 milioane de angajați de la noi din ţară. Românii plătiţi cu salariul minim pe economie ar putea să piardă scutirea de impozit a celor 200 de lei.

Cu aproape 100 de lei le-ar putea scădea salariul din luna iulie. În prezent, în România, aproximativ 1,5 milioane de angajați primesc salariul minim pe economie.

Cu o valoare brută de 3.300 de lei, aceștia primesc aproximativ 2.080 de lei în mână.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole