Antena 3 CNN Economic Variante pentru creşterea salariului minim: 3.200 sau 3.000 de lei. Marius Budăi, anunţul momentului despre majorarea salariului

Variante pentru creşterea salariului minim: 3.200 sau 3.000 de lei. Marius Budăi, anunţul momentului despre majorarea salariului

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 15:15 15 Noi 2022 Modificat la 15:22 15 Noi 2022

Întrebat despre declaraţia premierului Nicolae Ciucă de posibilitatea creşterii salariului minim la 3.200 de lei în loc de 3.000 de lei, Marius Budăi nu a negat că varianta ar exista pe masă.

"Vom vedea mâine din dezbaterile din Consiliul Național și, bineînțeles, după aceea, coaliția politică care sprijină guvernul va avea și ea un cuvânt de spus, după care vom trece în transparență publică, test IMM și tot ceea ce înseamnă procedura legislativă.

Când pornești un dialog, iei în calcul toate variantele, nu pornești un dialog doar cu varianta ta, neascultând partenerii sociali, în speță sindicatele și patronate. Așa că toate variantele sunt pe masă. 

Însă noi ne dorim ca acest salariu minim să intre în vigoare de la 1 ianuarie și din ceea ce am discutat cu partenerii sociali, vă amintesc în cadrul Ministerului Muncii avem o direcție de dialog social, am avut discuțiile inițiale acolo, le finalizăm în consiliul național tripartit și luăm decizia finală. 

130.000 de contracte au fost transformate şi au dat acești 200 de lei, ceea ce înseamnă 130.000 din 1,3 milioane de firme", a declarat marţi ministrul Muncii, Marius Budăi.

El amintește că de la jumătatea anului 2022 a fost introdusă posibilitatea ca firmele să majoreze salariul minim cu 200 de lei, iar atul nu percepe nicio taxă.

"Până acum a fost la decizia angajatorului, acum ne dorim să o introducem în cei 3.000 de lei și să continuăm această practică și anume să nu îi taxăm", a mai spus Budăi.

Întrebat dacă este posibilă introducerea unui nou prag de 200 de lei fără a fi impozitați, Budăi a afirmat: "Când pornești un dialog, iei în calcul toate variantele".

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole