Antena 3 CNN Meteo Vara revine în România în ultima săptămână din septembrie. Unde vor fi 34 de grade Celsius

Vara revine în România în ultima săptămână din septembrie. Unde vor fi 34 de grade Celsius

Claudia Popovici
6 minute de citit Publicat la 18:13 23 Sep 2024 Modificat la 18:13 23 Sep 2024

Elena Mateescu, directorul general al ANM, a anunţat, la Antena 3 CNN, că vara se întoarce în România, în ultima săptămână din septembrie. Potrivit prognozei meteo, sunt aşteptate maxime de 33-34 grade Celsius, dar şi fenomene de instabilitate cu ploi şi intensificări ale vântului. Sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie va debuta cu un front atmosferic rece care va traversa teritoriul țării noastre din nou.

„O vreme deosebit de caldă pentru această săptămână. Practic încheiem prima lună din toamna 2024 pe un fond de vreme deosebit de caldă, cu mici variații de la o zi la alta valori de 23°C până la 33°C, posibil în sudul extrem 34°C mai ales vineri și sâmbătă. Până atunci contăm pe valori de 23-30 °C, dar în același timp și fenomene de instabilitate, mai ales începând de mâine după-amiază și pe parcursul nopții de marți spre miercuri în jumătatea vestică a țării, respectiv în Banat, în Crișan, în Maramureș, pe arii restrânse, în Transilvania și Oltenia cantități de apă care pot depăși 10-15l/m² ploile fiind însoțite și de intensificări ale vântului, în special în partea de vest, dar și în zona montană, la munte rafale în jurul a 80 de kilometri pe oră, iar în restul teritoriului 50-60km/h.

În Capitală o vreme caldă în următoarele zile 28-29°C, iar ziua de vineri pare să aducă și în Capitală valori de până la 31- 33°C la nivelul maximelor", a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN. 

De asemena, potrivit ANM, la sfârşitul lui septembrie un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre din nou.

Vremea în Banat

În primele două zile media maximelor termice va fi de 27 de grade, în ziua de 25 septembrie aceasta va scădea cu 3...4 grade, apoi vor urma două zile de încălzire mai intensă, astfel că, în jurul datei de 27 septembrie, media va atinge 30 de grade. În continuare, până la sfârșitul lunii septembrie se va răci semnificativ, apoi regimul termic diurn va fi în general în creștere, iar media maximelor termice va urca treptat de la 18, la aproximativ 23 de grade.

Minimele termice vor fi în general în creștere în prima săptămână, iar media lor va ajunge să se situeze în jurul a 16 grade. Între 29 septembrie și 2 octombrie aceasta va scădea accentuat, apoi va crește din nou, de la 7...8 grade, la început, până la 9...11 grade la finalul intervalului de prognoză.

În prima săptămână vor fi averse în zilele de 24 și 25 septembrie, precum și în 28 și 29 septembrie. În cea de a doua săptămână condițiile de ploaie se vor reduce.

Vremea în Crișana

În prima săptămână temperaturile maxime vor avea variații semnificative. Cele mai mari maxime se vor atinge în jurul datei de 27 septembrie când media lor va fi de 28...29 de grade, iar cele mai mici în 29 septembrie, când aceasta va fi de 18...19 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi treptat, astfel că la sfârșitul intervalului de prognoză maximele termice vor fi în medie de 21...23 de grade.

Minimele termice vor fi în creștere, de la o medie de 10 grade în prima dimineață, până la 16 grade în 28 septembrie, în următoarele 3 nopți vor scădea treptat, dar semnificativ, cu 8...9 grade, apoi vor crește ușor, dar media nu va mai depăși 10...12 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalele 24 - 25 septembrie și 28 - 30 septembrie.

Vremea în Transilvania

Media zilnică a temperaraturilor maxime se va situa în jurul valorii de 25 de grade în primele patru zile, în următoarele două va crește cu 3...4 grade, apoi va scădea accentuat, astfel că în ultima zi a lunii septembrie media pe întreaga regiune se va situa în jurul valorii de 16 grade. În zilele care vor urma se va încălzi ușor și treptat, iar spre finalul intervalului de prognoză maximele termice vor atinge în medie 20...22 de grade.

Media minimelor termice va fi în creștere, de la 8 grade în prima zi, până spre 12...13 grade la finalul primei săptămâni. În următoarele 3 nopți va scădea cu până la 6...7 grade, apoi va crește ușor și treptat și la finalul intervalului va atinge 7...9 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 25 septembrie și între 28 și 30 septembrie. În prima săptămână din luna octombrie condițiile de ploaie vor fi reduse.

Vremea în Maramureș

Până spre sfârșitul primei săptămâni regimul termic al vremii va fi în general în creștere și se va resimți mai ales la valorile minime, a căror medie va crește de la 10 la 14...15 grade; media maximelor termice va avea variații între 24 și 28 de grade. În următoarele trei zile se va răci accentuat, media maximelor va scădea cu 11 grade, iar a minimelor cu 9 grade.

În intervalul care va urma valorile termice vor crește ușor și treptat, dar media lor nu va mai depăși 21...22 de grade în cazul maximelor și 9...10 grade în cazul minimelor.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 25 septembrie și între 28 și 30 septembrie. În prima săptămână din luna octombrie condițiile de ploaie vor fi mai reduse.

Vremea în Moldova

Până în data de 28 septembrie temperaturile vor crește ușor și treptat, media maximelor de la 26 la 29 de grade, iar a minimelor de la 11 la 16 grade. În următoarele două-trei zile se va răci accentuat, cu mai mult de 10 grade în cazul maximelor termice și cu aproximativ 8 grade în cazul minimelor.

În zilele care vor urma vremea se va încălzi ușor și treptat, dar media temperaturilor maxime nu va mai depăși 22...23 de grade, iar a minimelor 11...12 grade.

Vor fi averse în jurul datei de 25 septembrie și între 29 septembrie și 1 octombrie, apoi probabilitatea va scădea.

Vremea în Dobrogea

Temperaturile vor crește treptat până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză; media maximelor de la 25 la 28 de grade, iar a minimelor de la 14 la 18 grade. În următoarele trei zile se va răci, cu 8...9 grade, apoi atât maximele, cât și minimele termice vor urca ușor, media maximelor până la 23...24 de grade, iar a minimelor spre 13...14 grade.

Probabilitatea mai mare pentru averse va fi spre finalul lunii septembrie și la începutul lunii octombrie.

Vremea în Muntenia

Media zilnică a temperaraturilor maxime va fi de 27...28 de grade în primele patru zile, în următoarele două va crește cu 3...4 grade, apoi va scădea accentuat, astfel că în ultima zi a lunii septembrie și în prima a lunii octombrie media pe întreaga regiune se va situa în jurul valorii de 19 grade. În zilele care vor urma se va încălzi ușor și treptat, iar spre finalul intervalului de prognoză maximele termice vor atinge în medie 23...25 de grade.

Media minimelor termice va fi în creștere, de la 11 grade în prima zi, până spre 15...16 grade în ultimele dimineți ale primei săptămâni. În următoarele 3 nopți va scădea cu până la 7...8 grade, apoi va crește ușor și treptat și la finalul intervalului va atinge 10...11 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 25 septembrie și între 29 septembrie și 1 octombrie.

Vremea în Oltenia

Până spre sfârșitul primei săptămâni regimul termic va fi în general în creștere; media maximelor termice de la 27 la 31 de grade și a minimelor de la 10 la 15 grade. În următoarele 3 zile se va răci accentuat, media maximelor cu 12...13 grade, iar a minimelor cu 7...8 grade. În intervalul care va urma valorile termice vor crește ușor și treptat, dar media lor nu va mai depăși 24...25 de grade în cazul maximelor și 10...11 grade în cazul minimelor.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 25 septembrie și între 28 și 30 septembrie. În prima săptămână din luna octombrie condițiile de ploaie vor fi mai reduse.

Vremea la munte

În prima săptămână media temperaturilor maxime va avea variații între 15 și 21 de grade iar a minimelor între 6 și 13 grade, tendința fiind în general de creștere. În cea de a doua săptămână, în primele două-trei zile se va răci accentuat, apoi media maximelor se va situa între 10 și 15 grade, iar a minimelor între 2 și 7 grade.

Vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, mai intense și pe arii mai extinse la sfârșitul lunii septembrie și la începutul lunii octombrie.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole