Antena 3 CNN Meteo Valurile de căldură care fac ravagii în lume, declanşate de vânturi "neobişnuit de puternice" şi nivelurile în creştere de dioxid de carbon

Valurile de căldură care fac ravagii în lume, declanşate de vânturi "neobişnuit de puternice" şi nivelurile în creştere de dioxid de carbon

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:56 18 Iul 2023 Modificat la 15:56 18 Iul 2023

"Nivelurile în creştere de dioxid de carbon din atmosferă și o serie de vânturi neobişnuit de puternice care au plutit deasupra Atlanticului au declanșat deja valuri de căldură în Texas, Grecia, Spania, Italia și în multe alte ţări", se arată într-o analiză a publicaţiei The Guardian.

Pe întreg continentul european au fost emise alerte meteo roşii, iar incendiile de vegetaţie fac ravagii în Croația, pe coasta Adriaticii și în Navarra, în Spania. Mai mult, obiective turistice, cum ar fi Acropole, în Atena, au fost închise, întrucât temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius.

De la momentul în care s-a început măsurarea temperaturii aerului, în 1850, "Pământul nu a experimentat nimic asemănător", a precizat Organizaţia Mondială de Meteorologie.

"Ne aflăm pe un teritoriu neexplorat și aceasta este o veste îngrijorătoare pentru planetă", a declarat profesorul Christopher Hewitt, directorul serviciilor climatice în cadrul OMM. Punctul acestuia de vedere este susţinut de Karsten Haustein, cercetător în radiații atmosferice la Universitatea Leipzig. 

"Șansele sunt ca luna iulie să fie cea mai fierbinte lună vreodată, adică de la Eemian (perioada interglaciară), cu aproximativ 120.000 de ani în urmă", crede acesta.

Şi, ca şi cum valurile de căldură record nu erau suficiente, fenomenul El Nino creşte în Pacific şi îşi face simţită prezenţa pe întreaga planetă.

De la Revoluţia Industrială, ce a început în secolul al XVIII-lea, Pământul s-a încălzit cu 1,2 grade Celsius din cauza gazelor care captează căldura şi a distrugerii naturii. Pe continentul nostru, temperaturile au crescut de două ori mai repede.

Oamenii de ştiinţă spun că urmările unui nou val de căldură record vor fi periculoase. În momentul de faţă, se estimează că doar anul trecut au murit în Europa peste 61.000 de oameni din cauza temperaturilor ridicate. Iar aceiaşi specialişti spun că numărul de morţi de anul trecut ar putea fi depăşit anul acesta, în ţări precum Grecia, Spania şi Italia, care se confruntă cu cele mai grave consecinţe din cauza valului de căldură.

La rândul lui, Antonie Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a declarat că "schimbările climatice au scăpat de sub control" şi avertizează că, dacă populaţia lumii va mai amâna măsurile importante prin care vor putea fi limitate emisiile de combustibili fosili, planeta se va confrunta cu "o situaţie catastrofală".

De-a lungul a 30 de ani, mulţi oameni de ştiinţă au avertizat că arderea continuă a combustibililor fosili va duce la astfel de dezastre ca cele cu care ne confruntăm în prezent.

"Nu ar trebui să fim deloc surprinși de temperaturile globale ridicate. Totul este o confirmare a ceea ce știm de mult timp și vom vedea din ce în ce mai multe extreme", a declarat, pentru BBC, profesorul Richard Betts, climatolog la Met Office și Universitatea din Exeter.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole