Antena 3 CNN Coronavirus Experții estimează că valul 4 va fi mult mai agresiv. Dr. Valeriu Gheorghiță reacționează

Experții estimează că valul 4 va fi mult mai agresiv. Dr. Valeriu Gheorghiță reacționează

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 15:13 20 Iul 2021 Modificat la 15:13 20 Iul 2021

Diferența o va face vaccinarea, a mai spus medicul Gheorghiță.

Potrivit lui Gheorghiță, experții estimează că valul 4 al pandemiei va fi mai agresiv, iar diferențele vor fi făcute de nivelul de imunizare al populației și de vaccinare.

”Cu cât procentul persoanelor vaccinate este mai mare, cu atât numărul de persoane spitalizate admise la Terapie Intensivă și numărul de decese vor fi mai mici. Cu cât numărul persoanelor vulnerabile este mai scăzut ca acoperire vaccinală, cu atât riscul de creștere a numărului de persoane spitalizate este mai mare”, a explicat Valeriu Gheorghiță în cadrul unei conferințe de presă.

Medicul Gheorghiță a mai spus că varianta Delta este mult mai contagioasă și se transmite de la o persoană la alta de două ori mai rapid decât tulpina inițială parentală și cu 60% mai ușor în comparație cu tulpina Alfa.

În ceea ce privește virulența acestei tulpini, se pare că poate crește riscul de spitalizare de 2,5 ori mai mult decât celelalte tulpini, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole