Guvernul a majorat, joi, salariul minim pe economie la 3.700 de lei, începând cu data de 1 iulie. Potrivit legii, punctul de amendă reprezintă 5% din valoarea salariului minim. Astfel, un punct de amendă ar trebui să crească de la 165 de lei cât este în prezent la 185 de lei.
Punctul de amendă, care este legat direct de creșterea salariului minim, nu a fost încă înghețat, purtătorul de cuvânt al guvernului spunând că „mai este răgaz până la 1 iulie”.
Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu declara că „punctul de amendă va fi înghețat”.
„Premierul a comunicat această intenție. Dacă oportunitatea a fost decisă, mai este un răgaz până la 1 iulie să fie adoptată printr-un act normativ””, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihai Constantin.
Acesta a admis că în lipsa măsurii înghețării punctului de amendă, de la 1 iulie amenzile de circulație vor crește.
„Da, vorbim pe un scenariu ipotetic, dar din câte știu punctul de amendă este 5% din salariul minim și atunci putem face deducția că va suferi modificare în consecință după data de 1 iulie, dar repet, să ajungem acolo întâi”, a mai spus Constantin.
Cum se calculează punctul de amendă
Guvernul a stabilit la începutul acestui an un nou mod de calcul al punctului de amendă. Astfel, valoarea punctului de amendă a fost stabilit la 5% din salariul minim brut pe țară, față de valoarea de 10% cât era în trecut, dar când Guvernul a înghețat de la an la an punctul de amendă la 145 de lei.
De la 1 ianuarie 2024, punctul de amendă este 165 de lei.
Dacă guvernul nu va adopta un act normativ care să prevadă înghețarea punctului de amendă, acesta va crește la 185 de lei.