Antena 3 CNN Actualitate Locale Valiză cu bani îngropată în pământ, găsită în Vințu de Jos, Alba. Banii proveneau din furturi

Valiză cu bani îngropată în pământ, găsită în Vințu de Jos, Alba. Banii proveneau din furturi

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 12:12 09 Sep 2022 Modificat la 12:12 09 Sep 2022

În acest caz, un bărbat a fost arestat preventiv, un altul a primit arest la domiciliu şi alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar în dosarul de furt de cupru în valoare de 200.000 de euro.

Poliţiştii au făcut percheziţii în judeţele Cluj, Alba, Sibiu şi Ilfov, împreună cu cei de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

În acest dosar de furt calificat, patru bărbaţi sunt bănuiţi de sustragerea unei cantităţi de cupru, în valoare de aproximativ 200.000 de euro.

Potrivit unui comunicat remis presei, este vorba despre patru bărbați cu vârste cuprinse între 37 și 49 de ani, din județele Alba, Cluj și Hunedoara, care sunt cercetați pentru furt calificat. 

Aceștia ar fi sustras o cantitate însemnată de cupru, fapta fiind săvârșită în luna august a acestui an.

"La 8 septembrie a.c., în cadrul activităţilor investigativ-operative, în comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba, poliţiştii au descoperit şi ridicat 460.000 de lei, bani care se aflau într-un diplomat asuns sub pământ, proveniţi din comercializarea cuprului. 

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca", a arătat sursa citată.
 

Etichete: bani cupru valiza Alba
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole