Antena 3 CNN Coronavirus Valeriu Gheorghiță explică modul în care se va face vaccinarea copiilor de 5-11 ani

Valeriu Gheorghiță explică modul în care se va face vaccinarea copiilor de 5-11 ani

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 14:24 02 Noi 2021 Modificat la 14:45 02 Noi 2021

Vaccinarea cu schemă completă are o eficacitate de 91% privind prevenirea cazurilor de COVID 19, a precizat dr. Valeriu Gheorghiță, care a mai spus că imunizarea este recomandată copiilor care au afecțiuni.

Dr. Gheorghiţă spune că imunizarea este recomandată copiilor care au afecțiuni

Din informaţiile de până acum, mai spune medicul, este posibil ca până în decembrie, Agenția Europeană a Medicamentului să facă autorizarea de utilizare a vaccinului Pfizer pentru copiii din categoria de vârstă 5-11 ani.

Totodată, termenul poate fi devansat, a mai spus Gheorghiță.

Vaccinarea copiilor: în centrele existente, în spitalele de pediatrie, la medicii de familie

Autoritățile au început pregătirile pentru campania de vaccinare a copiilor. Astfel, vor fi amenajate cabinete de vaccinare în centrele existente și în spitalele de pediatrie, dar imunizarea se va face și la medicii de familie.

Vor fi 10 doze de vaccin în fiecare flacon, iar fiecare doză va avea o treime din cantitatea folosită în prezent, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță.

FDA a autorizat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 pentru copiii între 5 și 11 ani

Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente a emis, vineri, autorizația pentru utilizare de urgență a vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 pentru copiii între 5 și 11 ani.

Acesta este primul vaccin împotriva Covid-19 autorizat în Statele Unite pentru copiii mai mici. Marțea trecută, consilierii de vaccinuri ai FDA au votat cu 17-0, și o abținere, pentru a recomanda administrarea de urgență a vaccinului. Pentru copiii între 5 și 11 ani, acesta are o formulă care este doar o treime din doza de vaccin utilizată pentru persoanele de 12 ani și peste.

Pfizer spune că un studiu clinic a arătat că vaccinul său oferă o protecție de peste 90% împotriva bolilor simptomatice în rândul copiilor, chiar și la o treime din doză. Compania speră că doza mai mică va reduce riscul oricăror efecte secundare.

Bilanț COVID-19 din 2 noiembrie 2021. Record absolut de decese în ultimele 24 de ore

Bilanț COVID-19 din 2 noiembrie 2021, în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 11.073 de noi cazuri de coronavirus.

Până astăzi, 2 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.666.097 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.636 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până astăzi, 48.664 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole