Antena 3 CNN Actualitate Persoanele vaccinate nu vor mai sta în izolare

Persoanele vaccinate nu vor mai sta în izolare

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:40 13 Ian 2021 Modificat la 07:40 13 Ian 2021

”Riscul este mai mult teoretic. Având în vedere că persoanele vaccinate cu cele 2 doze, la circa 7-10 zile de la efectuarea rapelului, au răspuns imun protector, din acest punct de vedere poate să existe un nivel mic al replicării virale doar la nivelul nazo-farigelui, la poarta de intrare. 

Estimăm că riscul de transmitere este substanțal scăzut”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Vaccinul produs de Moderna a ajuns în România

Vaccinul produs de compania americană Moderna a ajuns, marţi seară, în România.

Transportul de 14.000 de doze a intrat în ţară pe la Vama Nădlac şi urmează să plece către Bucureşti. Dozele vor ajunge miercuri la Institutul Național de
Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin sunt aduse la București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale și de vaccinare.

România a contractat 3,4 milioane de doze de vaccin produse de Moderna. Acest vaccin foloseşte tehnica ARN mesager, la fel ca şi produsul Pfizer - BioNTech

Cu ajutorul unor molecule ARN secvenţiate de la coronavirus, vaccinul "obişnuieşte" sistemul imunitar al organismului imunizat să atace virusul SARS-CoV-2 înainte de infecţia efectivă, prin dezvoltarea de anticorpi.

Astfel, virusul poate fi oprit la intrarea în organism şi pot fi evitate formele grave ale bolii.

Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vărsta de peste 18 ani.

Cele două variante de vaccinuri disponibile în Uniunea Europeană în acest moment sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vacinuri este aproximativ aceeași.

Vaccinul Pfizer - BioNTech are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole