Antena 3 CNN Actualitate Ce pot face românii care vor să aleagă vaccinul? Pfizer sau Moderna, principalele diferențe

Ce pot face românii care vor să aleagă vaccinul? Pfizer sau Moderna, principalele diferențe

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 10:50 11 Ian 2021 Modificat la 10:50 11 Ian 2021

”Noi încurajăm ca persoanele care doresc să se vaccineze să nu întârzie această decizie, pentru că, intre cele două tipuri de vaccinuri, nu există diferențe semnificative, au aceeași rată de eficacitate, de 95%, respectiv 94,1%”, a declarat Valeriu Gheorghiță, pentru Antena 3. 

Întrebat dacă este adevărat că există diferențe între cele două vaccinuri, în ceea ce privește imunitatea, coordonatorul campaniei de vaccinare spune că nu există dovezi în acest sens. 

”Nu avem aceste date la momentul actual. Ca să afirmăm că avem un răspuns imun care persistă doi ani, asta presupune să treacă deja doi ani de când persoana respectivă a fost deja vaccinată și să știm că, într-adevăr, atât persistă răspunsul imun. Deci nu aș vrea să avansăm aceste discuții, atât timp cât nu avem niște dovezi știițifice”, a mai spus Valeriu Gheorghiță. 

Toate diferențele dintre vaccinurile BioNTech Pfizer și Moderna, explicate de autorități

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a răspuns, joi, tuturor întrebărilor legate de cele două vaccinuri aprobate de Autoritatea Europeană a Medicamentului, vaccinul Pfizer fiind deja administrat în România iar cel produs de Moderna urmând a ajunge în țară până la finalul acestei luni.

Nevoia de a limita efectele pandemiei este foarte mare, iar aprobarea de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, cel dezvoltat de compania Moderna, reprezintă o șansă în plus pentru a răspunde acestei nevoi, a transmis, joi, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.

Cele două variante de vaccin disponibile în Uniunea Europeană sunt foarte asemănătoare, conform comunicatului transmis de CNCAV. Autoritățile au răspuns principalelor întrebări despre caracteristicile celor două vaccinuri.

Momentan, cererea pentru vaccinurile împotriva COVID-19 depășește capacitatea de producție. Astfel, în acest moment, opțiunea pentru una din cele două variante se face pe criterii medicale, în funcție de istoricul medical și de disponibilitatea celor două tipuri de vaccin, în centrele de vaccinare.

Pe ce tehnologii sunt dezvoltate cele două vaccinuri

Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul.

Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2. ARN- ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii.

Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.

Cât de eficiente sunt cele două vaccinuri împotriva COVID-19

Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1%.

Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune încă măsura în care previn și infecția asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2. Protecția pe termen lung nu poate fi cunoscută cu exactitate până în prezent pentru vreunul dintre vaccinurile aprobate de EMA.

Vârsta recomandată pentru administrarea vaccinurilor

Vaccinul Comirnaty este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la vârsta de 18 ani.
Sarcina și alăptarea:

Niciunul dintre vaccinuri nu a fost studiat pe loturi care să includă femei însărcinate sau care alăptează, însă studiile preclinice nu arată că ar exista efecte dăunătoare asupra fertilității, sarcinii sau a fătului. Nu este cunoscut dacă vaccinul influențează alăptarea.

Conform EMA, nu sunt raportate riscuri în legătură cu alăptarea.

În ambele situații se recomandă consultarea prealabilă a medicului pentru a fi luate în considerare riscurile și beneficiile individuale.

Câte doze trebuie făcute și care sunt reacțiile adverse care pot apărea

Ambele vaccinuri necesită două administrări – pentru Comirnaty rapelul se administrează la 21 de zile, iar pentru vaccinul Moderna la 28 de zile.

Reacțiile adverse sunt de regulă ușoare sau moderate, similare pentru ambele vaccinuri. Cele mai frecvente sunt: durere în braț, la locul administrării, oboseală, dureri de cap, frisoane, dureri musculare și articulare, febră, tumefierea ganglionilor limfatici.

Aceste reacții adverse apar ca urmare a stimulării sistemului imun, sunt tranzitorii, trec spontan și apar mai frecvent la tineri și după cea de-a doua doză.

Condițiile de distribuție a vaccinurilor

Ambele vaccinuri necesită lanțuri de frig (condiții de temperatură care trebuie respectate în timpul stocării și distribuției).

Vaccinul Moderna se recomandă a fi stocat la -20°C, în timp ce Comirnaty trebuie stocat la -80°C.

După decongelare, Comirnaty este stabil 5 zile la 2-8°C, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna este stabil timp de 30 de zile la 2-8°C.
Fiecare flacon de Comirnaty conține 5 doze de vaccin, în timp ce fiecare flacon de vaccin Moderna conține 10 doze.

Vaccinul Comirnaty necesită diluție prealabilă cu ser fiziologic înainte de a fi administrat, în timp ce vaccinul Moderna este gata pentru utilizare.

În concluzie, din punct de vedere al siguranței și eficacității cele două vaccinuri sunt similare, diferențele fiind importante mai degrabă pentru organizarea logistică (stocare, transport, administrare etc.).

Valeriu Gheorghiță, despre noul vaccin Moderna care va ajunge în România: "Există un risc mult mai mare de irosire a anumitor doze"

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a explicat miercuri seara la Antena3, care sunt diferențele dintre vaccinul anti-COVID produs de Moderna, care tocmai a primit aprobarea Agentiei Europene a Medicamentului, și vaccinul deja autorizat, al celor de la Pfizer și BioNTech.

"Ne așteptăm ca poate chiar până la 15 ianuarie să fie livrată prima tranșă de doze. Numărul de doze este incomparabil mai redus decât cel de la compania BioNTech Pfizer, având în vedere capacitatea de producție și tipul contractului încheiat de Comisia Europeană.

O diferența importantă este aceea că sunt dispuse în flacoane multidoza de câte 10 doze. Deci într-un flacon vorbim de 10 doze, nu 5 doze cât are vaccinul de la BioNTech Pfizer.

Fiind flacoane cu 10 doze trebuie să avem grijă atunci când facem un management al dozelor, tocmai pentru că există un risc mult mai mare de irosire a anumitor doze. Deci trebuie să gestionăm cât se poate de bine, fiecare centru de vaccinare, numărul persoanelor programat." a explicat Valeriu Gheorghiță

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole