Antena 3 CNN Coronavirus Valeriu Gheorghiță, prima reacție după moartea profesoarei din Oradea imediat după rapel: Nu am fost informat oficial, am aflat astăzi din presă

Valeriu Gheorghiță, prima reacție după moartea profesoarei din Oradea imediat după rapel: Nu am fost informat oficial, am aflat astăzi din presă

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 13:47 13 Mar 2021 Modificat la 14:02 13 Mar 2021

"Există un cadru metodologic național prin care toate evenimente adverse care apar după administrarea oricărui tip de vaccin trebuie să fie raportat către Agenția Națională a Medicamentului și dispozitivelor medicale din România. Indiferent dacă se ridică sau nu suspiciunea vreunei relații de cauzalitate." a declarat Valeriu Gheorghiță. 

"Chiar dacă din punct de vedere medical noi știm că nu există nicio legătură, totuși acea fișa de raportare trebuie completată de către profesioniști în domeniul santatii și transmisă către Agenția Națională a Medicamentului."

Valeriu Gheorghiță: Nu are în niciun caz cum să fie legat de vaccin

"Pentru că unele date medicale și investigații efectuate sunt relevante. Din cele prezentate în materialul din presă arată o disfuncție multiplă de organe care nu are în niciun caz cum să fie legată de vaccin pentru că din punct de vedere fiziologic nu se pot instala într-un timp atât de scurt discunctii multiple de ogane.

Deci cu siguranță era o afecțiune gravă pre-existența care a avut parcursul ei natural din păcate. Medical nu este suficient de mult timp că vaccinul să contribuie într-un fel sau altul.

Nu am fost informat oficial. Am aflat în cursul zilei de astăzi din presă.

Aceste cazuri se raportează oficial către ANM. Eu nu sunt o instituție care să centralizeze aceste reacții adverse, indiferent de natură lor. Mie îmi vin toate reacțiile adverse centralizate de la ANM, de la Centrul Național al Bolilor Transmisibile din România. Eu le prezint în atenția opiniei publice săptămânal.

Pe măsură ce noi vom vaccina un număr mult mai mare de persoane, câteva milioane de persoane, va imaginați că în lotul acelor persoane apar evenimente naturale care sunt legate de condiții medicale pre-existente și pe care nu le punem pune pe seama vaccinării. Trebuie să înțelegem că din păcate sunt evenimente care țin de evoluția biologică a unor boli pre-existente, cunoscute sau nu." 

Soțul profesoarei care a murit la doar câteva zile după rapelul vaccinului Moderna: Se plângea în ultimele săptămâni că îi este frig

Profesoara Adriana Bunea s-a stins din viaţă, joi seara, la Spitalul Judeţean Oradea, după ce, cu câteva zile mai devreme, respectiv pe 8 martie, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului în stare foarte gravă.

"Doamna a fost adusă de un echipaj al Serviciului de Ambulanță, la cinci ore după rapel, după spusele familie. În urmă analizelor făcute de colegii mei, la momentul prezentării, a reieșit acidoză metabolică severă pentru intoxicație cu substanță necunoscută.

S-au făcut dialize repetate pentru eliminarea și compensarea acestor probleme. Dar din păcate joi pacienta a decedat." a precizat Adrian Borcea, șeful UPU Oradea.

Serviciul de Ambulanță a găsit-o în comă profundă acasă

"Familia ne-a spus că de 3-4 zile anterior prezentării la UPU deja prezența dureri intense abdominale, o stare generată alterată, care s-a alterat progresiv până în ziua prezentării la UPU. Partea medicală nu a debutat în ziua respectivă. Astăzi se face autopsia medico-legală și sperăm că se va stabili cauza certă a decesului."  a mai precizta șeful UPU.

Soţul Adrianei Bunea, profesorul Vasile Bunea, a povestit la Antena 3 că soţia lui s-a simţit rău în ultima perioadă și îi era tot timpul frig. Acesta a precizat că nu știesă fi existat probleme medicale grave înainte de vaccinare.

Existau probleme dar erau minore. În ultimele două săptămâni a făcut de cel puțin trei ori ceea ce popular se numește “criză de fiere”, dar am pus-o pe seama mâncărurilor.

Și inclusiv în ziua de luni, dimineață nu s-a simțit bine, dar și-a revenit, am mers la vaccin, medicii i-au făcut un consult sumar și au spus că se poate face rapelul. Cu toate că soția i-a anunțat că e slăbită.

Soțul profesoarei: Se plângea destul de des în ultimele două săptămâni că îi este frig

"Acum privind retrospectiv pot spune câteva lucruri, pe care mi le-au confirmat cunoștințe care sunt din domeniul medical, și anume se plângea destul de des în ultimele două săptămâni că îi este frig, cu toate că era destul de cald în casă. 

Dând filmul în spate, o cunoștință care este cadru medical mi-a spus că este explicabil fiind faptul că s-ar putea că organismul să fi luptat cu ceva în acel interval de timp.

În ultimele săptămâni, au fost patru săptămâni între primul vaccin și rapel. Au fost nu frisoane ci senzații de frig, nu frisoane.

 

 

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole