Antena 3 CNN Actualitate Locale Valea Jiului, laborator de studiu pentru cercetătorii străini

Valea Jiului, laborator de studiu pentru cercetătorii străini

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:56 06 Apr 2022 Modificat la 14:14 07 Apr 2022

Zeci de studenţi din Belgia împreună cu studenţi români au intrat în adâncul pământului să vadă condiiţiile în care se extrage cărbunele.

Tinerii vor să afle cât mai multe informaţii despre minele din Valea Jiului dar şi despre situaţia economică a zonei. Înainte au fost bine instruiţi dar şi echipaţi.

Ca să ajunga la 300 de metri adâncime, studenţii au parcurs un traseu de câţiva kilometri inclusiv pe plan vertical. Acolo au putut vedea cum se extrage cărbunele necesar pentru funcţionarea Termocentralei Paroşeni.

"A fost tare să vedem cum lucrează şi foarte interesant pentru că nu am mai văzut asta şi am fost impresionaţi să vedem cum lucrează minerii în altă ţară", a spus o studentă.

Huila din Vale Jiului este însă renumită în întreaga ţara.

Pe vremuri în Valea Jiului erau peste 55 de mii de muncitori. Acum la Complexul Energetic Hunedoara sunt puţin peste 2.000 de oameni.

"La complexul Energetic Hunedoara nu s-a făcut investiţii în ultimii 30 ani, nu s-au cumpărat utilaje, lucrăm în condiţii foarte grele, cu sapa, lopata", spune unul dintre reprezentanţii minei.

Grupul de cercetare va rămâne timp de o săptămână în Valea Jiului unde au loc mai multe activităţi de cercetare.

Studenţii trebuie să găsească punctele vulnerabile ale oraşelor din zonă şi să propună soluţii.

Datele colectate se vor transforma în proiecte de regenerare urbană, în strategii de dezvoltare turistică şi dezvoltare teritorială post minerit.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole