Antena 3 CNN Economic Val de scumpiri de la 1 aprilie. Cu cât cresc facturile şi cine sunt românii care vor primi bani înapoi

Val de scumpiri de la 1 aprilie. Cu cât cresc facturile şi cine sunt românii care vor primi bani înapoi

Milena Niță
14 minute de citit Publicat la 00:00 01 Apr 2023 Modificat la 08:58 01 Apr 2023

Facturile românilor vor creşte din nou, din păcate, chiar din 1 aprilie, după ce ANRE a majorat unele tarife.

Şi dacă la curentul electric, majorarea va fi compensată de stat, la gazele naturale vom plăti mai mult, pentru că ANRE scumpeşte tarifele de distribuţie. 

"ANRE, în ședința de miercuri, a dezbătut în comitetul de reglementare ajustarea tarifelor de distribuție la energie electrică și gaze naturale, dar asta nu înseamnă că prețurile finale la consumatorii casnici și non-casnici se modifică. 

Au fost aprobate noile tarife care într-adevăr au crescut, dar este doar o componentă a prețului cu o pondere relativ mică în acest moment.

În continuare există acele plafoane care sunt stabilite în ordonanța 27 pentru consumatorii care au dreptul la ele şi se aplică: 0,68 lei, 0,80 lei, 1 leu şi 1,30 lei la energie electrică şi, respectiv, la gaze naturale: 0,31 lei şi 0,37 lei pentru casnic și non-casnic", a explicat vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, vineri, la Antena 3 CNN.

Cu cât cresc facturile la gaze, din 1 aprilie

La gaze, în schimb, potrivit unei analize făcute de Asociaţia Energia Inteligentă, vom avea facturi mai mari. Consumatorul casnic va plăti mai mult la factura de gaze cu 4-5%.

"Cu cât se vor majora, în medie, facturile persoanelor fizice? În ceea ce priveşte impactul acestor creşteri de tarif asupra costurilor consumatorului final se prezintă astfel: energie electrică – nu există un impact direct asupra consumatorului casnic sau non casnic, creşterea tarifelor urmând a fi compensată de către stat.

La gaze naturale – consumator casnic: o creştere cu circa 4-5% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023; consumator non-casnic cu un consum sub 50.000 MWh/an – o creştere cu circa 1-2% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023.

Pentru consumatorul non casnic cu un consum peste 50.000 MWh/an – o creştere cu circa 5-10% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie", a transmis preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.

ANRE are în plan creşterea tarifelor de distribuţie a energiei electrice, de la 1 aprilie 2023, după ce guvernul a amânat o ordonanţă prin care limita preţurile.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică noile tarife majorate de distribuție la energie electrică, valabile de la 1 aprilie 2023.

În medie, creșterea tarifului mediu va fi de 11% pentru operatorul național de transport Transelectrica și cuprinsă între 8% și 31% pentru tarifele de distribuție la joasă tensiune, adică pentru companiile de distribuție.

Anunţul majorării vine după ce anterior Guvernul a decis să amâne adoptarea unei ordonanțe de urgență lansate de Ministerul Energiei care prevedea că în acest an tarifele de distribuție cresc doar parțial, după ce deja au fost înghețate în 2022 ca urmare a plafonării prețurilor la energie pentru populație.

"Precizăm că datele avute în vedere la stabilirea tarifelor valabile de la data de 01 aprilie 2023 mai pot suferi modificări ca urmare a verificărilor și analizelor consolidate ce urmează a fi efectuate până la aprobarea tarifelor de rețea.

Ținând cont de tendința de reducere a consumului de energie electrică, de creșterea inflației, precum și de actuala evoluție a prețurilor pe piața de energie electrică, care a condus la includerea în tarife a unei componente tarifare aferente costurilor suplimentare cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea CPT (consumului propriu tehnologic - n.r.), tarifele propuse spre aprobare prezintă o creștere, cu încadrarea în limitele metodologice", arată ANRE.

Eventuala majorare de referă la tariful pentru operatorul național de transport de energie electrică, deci la firmele de distribuţie, astfel că prețurile plătite de consumatorii casnici și non-casnici sunt plafonate până în 2025, deci aceștia nu vor primi facturi mai mari.

Sute de mii de români vor primi banii înapoi de la facturile la energie

[GAL layout="2"]

În schimb, peste 150.000 de clienți vor primi facturi de regularizare la energie electrică cu minus, pentru că au redus consumul la electricitate în 2022, a anunţat vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege.

Mai mult, numărul românilor cu facturi pe minus la energie electrică ar putea creşte, ajungând chiar la 200.000.

"Am finalizat și acele machete, regularizări, care se fac în baza OUG pentru clienții care și-au redus consumul în 2022 față de 2021. 

Este un număr considerabil de clienți, peste 150.000, potrivit datelor furnizorilor. Probabil vom depăși 200.000.

Este o dovadă că clienții casnici s-au preocupat să-și reducă din consum", a declarat Zoltan Nagy-Bege.

Ce trebuie să facă românii ca să primească banii înapoi de la facturi

Legislația adoptată anul trecut referitoare la plafonarea prețurilor pentru clienții finali spune că, în februarie 2023, clienții care au avut în 2022 un consum mediu real mai mic decât cel în 2021 și practic se încadrează într-un consum pentru care beneficiază de preț plafonat, vor fi reîncadrați. 

Acești români vor primi facturi de regularizare a consumului facturat anterior, evident cu minus.

Legislația de plafonare a stabilit plafoane maxime de preț pentru tranșe de consum dar aplicate la consumul anului precedent.

Furnizorul stornează practic toate facturile emise anul trecut la preț neplafonat și emite altele, cu prețul mai mic, plafonat. Rezultă în final o diferență – o sumă cu minus, bani pe care clientul îi are de primit. 

Suma va fi scăzută din următoarea factură în afara situației în care clientul dorește expres să primească banii în cont și pentru asta trebuie să facă o cerere la furnizor.

Tot din 1 aprilie 2023, se modifică facturile la energie electrică. Iată, mai jos, modelul nou şi regulile pe care trebuie să le ştie românii.

Potrivit ANRE, facturile emise pentru consumul de energie electrică înregistrat începând cu data de 1 aprilie 2023, pentru toţi clienţii casnici, vor conţine câteva informații noi și importante.

"(...) în vederea actualizării legislaţiei secundare existente în raport cu modificările legislației primare aduse de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, ANRE a elaborat şi supune consultării publice Proiectul de Ordin pentru aprobarea contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condițiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil tuturor clienţilor casnici.  

Principalele îmbunătăţiri aduse legislaţiei secundare prin Proiectul de Ordin se referă la modificarea:

- Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal

- Condițiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal

- Modelului de factură aplicabil clienților casnici

- Prețului din oferta de serviciu universal care se aplică pe o perioada de minimum 3 luni.

Noile prevederi ale Condiţiilor generale pentru furnizarea energiei electrice în regim de serviciul universal la clienții casnici au fost coroborate cu prevederile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (Regulament) și se referă în principal la:

- modul de comunicare a notificărilor/solicitărilor/comunicărilor din partea furnizorului către clientul casnic

- prețul de serviciu universal, facturare și condiții de plată

- răspunderea contractuală

- situațiile de încetare a contractului-cadru

- sistarea temporară a furnizării energiei electrice

- aplicarea taxelor și impozitelor

- drepturile și obligațiile clientului casnic și ale furnizorului

- situațiile de întrerupere a alimentării cu energie electrică și etapele care se parcurg în acest sens

- modul de constituire a garanțiilor financiare

- în cazul consumatorilor vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi

- obligația furnizorului să eşaloneze la plată sumele datorate de client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.

Proiectul de Ordin prevede ca facturile emise pentru consumul de energie electrică înregistrat începând cu data de 1 aprilie 2023 pentru toţi clienţii casnici să respecte Modelul din Anexa 3, care conține informațiile prevăzute în Regulament, respectiv informații din factură și informații din anexa la factură, cele mai importante fiind:

- numărul şi data emiterii facturii

- datele de identificare şi de contact ale furnizorului, inclusiv o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi, adresă de e-mail şi un formular electronic online care să permită înregistrarea automată a solicitării

- modalitatea de transmitere a indexului autocitit

- intervalul de timp în care clientul poate transmite indexul autocitit, care nu poate fi mai mic de 5 zile

- numărul de telefon pus la dispoziţie de către OD (Operator de distribuţie) la care este racordat locul de consum la care clientul poate sesiza direct OD întreruperile în alimentarea cu energie electrică, precum şi alte probleme în alimentarea cu energie electrică

- data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată

- perioada de facturare

- cantitatea de energie electrică facturată

- preţul final facturat exprimat în lei/kWh sau lei/MWh

- data scadentă a plăţii.

De asemenea, printre anexele obligatorii la contract propunem să se regăsească următoarele documente:

- Convenţia de consum încheiată de părţi

- Datele din anexele la contractul pentru prestarea serviciului de distribuție încheiat de furnizor cu operatorul reţelei electrice corespunzătoare locurilor de consum care fac obiectul contractului,

- Condiţiile generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal

- Oferta pentru serviciul universal", se arată în comunicatul ANRE.

Totodată, noul Regulament îl obligă pe furnizor să accepte eșalonarea plăților datorate, în cazul în care factura a fost emisă cu întârziere.

Se modifică şi facturile la gaze, tot din 1 aprilie

Potrivit proiectului de ordin lansat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), clienții vulnerabili vor putea să își plătească facturile de gaze eșalonat, în rate, într-o perioadă de minim trei luni, la cererea acestora.

Orice român care se încadrează în categoria clienților vulnerabili (pensionari, beneficiari de ajutoare sociale sau indemnizații de handicap etc.) poate, la cerere, să beneficieze de cel puțin trei luni eșalonare la plata sumelor datorate la factura la gaze naturale.  

După schimbarea facturii la energie electrică, ANRE continuă schimbările și vine cu o nouă variantă a facturilor la gaze, iar scopul se pare că ar fi ca nota de plată să fie pe înțelesul tuturor.

"Proiectul de Ordin propune modificarea și completarea unor prevederi deja existente, dar și introducerea unor prevederi noi, dintre care menționăm:

- eșalonarea la plată a facturii pentru clienții vulnerabili, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părți; 

- în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eșaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura; 

- detalierea modalităților de soluționare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluționarea plângerii", se arată în comunicatul ANRE. 

Alte prevederi incluse în proiect vizează simplificarea conținutului facturilor de gaze naturale, respectiv a informațiilor obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea. 

Astfel, pentru o mai bună înțelegere de către clientul a facturii, s-a stabilit că: 

- "prima pagină a facturii va cuprinde doar informațiile prioritare esențiale, astfel încât clientul final să știe consumul facturat și cât trebuie să plătească pentru acesta; 

- a doua pagină a facturii va cuprinde detaliile facturii, inclusiv defalcarea componentelor din care este format prețul final facturat de către furnizor clientului final; 

- anexa facturii va cuprinde informațiile adiționale care nu se referă la facturare, dar care pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale, precum și informațiile privind facturarea, care oferă periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat și a costului actual cu gazele naturale astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-și ajusta propriul consum", se mai arată în documentul amintit.

Vezi şiModel de factură. Cum va arăta nota de plată a românilor, indiferent de furnizor, din 1 aprilie

Potrivit noilor reglementări în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, factura va avea o nouă formă și va cuprinde, pe lângă datele care deja apăreau până în acest moment (detalii referitoare la identificarea furnizorului și clientului final, cod client, suma totală de plată etc.), și alte diferite tipuri de costuri incluse în suma de achitat, precum:

- consumul de gaze naturale facturat exprimat în kWh sau MWh;

- preţul final facturat exprimat în lei/kWh sau lei/MWh;

- termenul scadent de plată;

- obligaţii de plată neachitate, dacă este cazul;

- dobânzi penalizatoare pentru întârziere la plata facturii, conform contractului, dacă este cazul;

- valoarea totală de plată cu TVA;

- denumirea produselor/serviciilor facturate, după caz, şi unităţile de măsură ale acestora;

- cantitatea de gaze naturale, exprimată în mc, aferentă perioadei de facturare;

- valoarea puterii calorifice superioare aferente perioadei de facturare;

- cantitatea de energie, exprimată în MWh/kWh, ce reprezintă consumul de gaze naturale facturat;

- modalitatea de conversie a cantităţii de gaze naturale, exprimată în mc, în cantitatea de energie, exprimată în kWh/MWh;

- prețul gazelor naturale și tipul acestuia (fix/variabil);

- componentele incluse în preţul final facturat pentru furnizarea gazelor naturale, cu precizarea celor care sunt reglementate sau o referinţă cu privire la locul unde poate fi găsită o descriere detaliată a acestora;

- valoarea unitară a TVA, a accizei și a altor impozite, comisioane, taxe şi contribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare, după caz.

ANRE a aprobat, printr-un proiect publicat la finalul lunii martie în Monitorul Oficial, noul contract-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, ce conține noile schimbări.

Noul contract-cadru se va aplica din 1 aprilie

Printre altele, acolo este prevăzut ca, în cazul clienților casnici, perioada de facturare să fie lunară, iar clienții vulnerabili (și nu numai) să beneficieze de eșalonarea plății facturilor.

Una dintre măsurile conținute de ordin stabilește că, în cazul clienţilor casnici, precum şi în cazul clienţilor preluaţi de către furnizorul de ultimă instanţă, perioada de facturare trebuie să fie lunară.

Apoi, în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta, la cererea clientului, este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de clientul final, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.

În plus, este posibilă, în cazul clienților vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii, la cererea acestora, pe o perioadă de minim trei luni sau convenită de părţi.

Potrivit legii, consumator vulnerabil este persoana singură ori familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, are nevoie de măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale.

De asemenea, în noul contract-cadru apare detalierea și actualizarea modalităților de soluţionare de către furnizor a plângerilor privind facturarea, astfel încât clientul nu este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluționarea plângerii.

Totodată, furnizorul este obligat să analizeze plângerea clientului referitoare la factura emisă, indiferent dacă aceasta a fost sau nu achitată și să transmită acestuia rezultatul analizei efectuate, în termenele legale.

Clauze din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice, pe scurt

Alte clauze ce au fost introduse în Contractul-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal sunt:

"1. perioada de facturare este de 1 lună

2. intervalul de citire a indexului grupului de măsurare este de cel mult 3 luni

3. regularizarea consumului de energie electrică se face la maximum 3 luni și este inclusă în prima factură emisă după citirea indexului de către operatorul de distribuție", se arată în comunicatul de presă al ANRE, transmis presei.

Model de factură la energia electrică

Zoltan Nagy-Bege, ANRE: "Prima pagină a facturii va fi simplificată"

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, a precizat că informaţiile suplimentare sunt prevăzute de reglementările europene şi că s-au făcut eforturi ca prima pagină să rămână într-o formă simplificată, iar restul să apară numai în zona de anexe.

"Toate acele elemente care apar ca informaţii obligatorii a fi cuprinse în facturile de gaz, respectiv de energie electrică, nu sunt invenţiile noastre. 

Toate apar în directivele europene şi directiva spune că sunt obligatorii să fie incluse în factură. 

Noi am făcut doar o selecţie şi ne-am străduit ca prima pagină a facturii să fie simplificată şi să obligăm furnizorii să pună pe prima pagină strict nişte elemente necesare pentru client, pentru a se identifica, pentru a şti cât are de plătit, când are de plătit şi pentru ce plăteşte şi unde se poate adresa în momentul în care are o problemă cu factura", a spus explicat Zoltan Nagy-Bege.

Ratele românilor cu IRCC cresc de la 1 aprilie

Banca Națională Română a anunțat că indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) a crescut din nou și a ajuns la aproape 6%.

IRCC, dobânda de referință pentru credite noi, a urcat la 5,98%, de la 5,71%, potrivit indicelui publicat trimestrial de BNR, marcând un avans de 0,27 puncte procentuale în T4/2022 față de T3/2022.

Indicele IRCC este calculat ca medie zilnică pe baza dobânzilor aferente tu­turor tranzacțiilor inter­ban­care.

Diferența între ROBOR și dobânda la tranzacțiile interbancare, pe baza cărora se calculează indicele IRCC constă în faptul că ROBOR este o medie aritmetică a dobânzilor afișate de bănci pe când IRCC este o medie ponderată a tranzacțiilor.

IRCC a fost introdus în luna mai a anului 2019 pentru a reflecta mai bine situațiile de pe piața bancară.

Se scumpesc ţigările de la 1 aprilie. Cât va costa un pachet de ţigări

Luna aprilie vine cu prețuri mai mari la țigări, astfel că fumătorii vor fi nevoiți să scoată mai mulți buni din buzunar pentru acest viciu. 

Ministerul Finanțelor a publicat la începutul lunii martie nivelul noii accize pentru țigarete, valabil timp de un an de zile, începând de la 1 aprilie.

Astfel, nivelul accizei specifice la ţigarete în perioada 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024, inclusiv, este de 493,988 lei/1.000 de ţigarete. 

În aceste condiții, fumătorii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar din aprilie, pentru un pachet de țigări va crește.

Ţigările se scumpesc de la 1 aprilie cu 0,3-0,5 lei pe pachet, după majorarea accizei totale de la 81,78 euro/1.000 tigarete la 84,37 euro/1.000 țigarete.

În ultimii 10 ani, prețul mediu al unui pachet de țigări vândut în România s-a dublat, de la 11 lei la 21 de lei.

Creşte valoarea voucherelor de creșă

Valoarea tichetelor de creșă crește, începând din 1 aprilie, potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

Valoarea acestor vouchere de creșă crește cu 30 de lei. Astfel, tichetele ar valora 600 de lei pe lună din apriliea, având în vedere că acum valoarea este de 570 de lei.

Tichetele de creșă se acordă angajaților (de la stat sau privat) care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani.

Aceste vouchere pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole