Antena 3 CNN Meteo Val de ninsori peste România! Meteorolog: ”Vom avea peisaj de iarnă în toată țara!”

Val de ninsori peste România! Meteorolog: ”Vom avea peisaj de iarnă în toată țara!”

Laura Dinu
7 minute de citit Publicat la 11:00 16 Ian 2024 Modificat la 11:01 16 Ian 2024

Potrivit meteorologilor, până la sfârșitul săptămânii, iarna se întinde iar peste toată țara. Temperaturile vor scădea cu 10 grade de la o zi la alta.   

Meteorologul Simona Căpșună a explicat, pentru Observator, cum va fi vremea în zilele următoare. 

”Încă de vineri după-amiază un val de ninsori va cuprinde jumătatea de nord-vest a țării, iar frontul va avansa către sud-est pe parcursul zilei de sâmbătă.

Prin urmare, vom avea peisaj de iarnă în weekend în toată țară, temperaturile vor fi sub 5 grade Celsius, dar strat consistent de zăpadă se va depune numai pe la munte”, a explicat meteorologul. 

Citește și: Informare meteo ANM de vreme rea pentru toată țara

Vremea 15 ianuarie - 28 ianuarie 2024

Prognoza meteo pentru Banat

Intervalul va fi caracterizat de alternanțe termice semnificative. În prima zi media regională a maximelor va fi de 6 grade, iar a celor minime de -1...0 grade, apoi va urma o zi mai rece, în care maximele nu vor mai trece de 2...3 grade, iar minimele vor fi în medie de -6 grade.

Încălzirea estimată pentru mijlocul săptămânii va însemna o creștere la peste 10 grade a temperaturilor maxime și la o medie de 2...5 grade pentru valorile minime.

Vremea se va răci în perioada 19 – 22 ianuarie, când vor fi maxime în jurul a 2 grade și minime de -7...-4 grade, însă după această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel temperaturile maxime vor fi în medie de 6...8 grade, iar cele minime de -2...0 grade.

Temporar vor fi precipitații în prima zi a intervalului, în perioada 18 – 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și după 23 ianuarie. 

Prognoza meteo pentru Crișana

Intervalul va fi caracterizat de alternanțe termice semnificative. În primele două zilei media regională a maximelor va fi de 1...3 grade, iar a celor minime va fi mai scăzută în a doua noapte, când vor fi temperaturi de -8...-7 grade.

Încălzirea estimată pentru mijlocul săptămânii va însemna o creștere la peste 10 grade (pe 18 ianuarie) a temperaturilor maxime și la o medie de 2...5 grade pentru valorile minime. Vremea se va răci în perioada 19 – 22 ianuarie, când vor fi maxime de 1...2 grade și minime de -8...-5 grade, însă după această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel temperaturile maxime vor atinge o medie regională de 5...6 grade, iar minimele se vor situa în jurul a -2 grade.

Temporar vor fi precipitații la începutul săptămânii, în perioada 18 – 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și după 23 ianuarie. 

Prognoza meteo pentru Transilvania

Intervalul va fi caracterizat de alternanțe termice semnificative. În prima zi media regională a maximelor va fi de 5 grade, iar a celor minime de -2...0 grade, apoi va urma o răcire de scurtă durată în care temperaturile diurne nu vor mai trece de 1...2 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, local va fi ger cu o medie a minimelor de -8 grade.

Încălzirea estimată pentru mijlocul săptămânii va însemna o creștere a temperaturilor maxime până la o medie de 7...8 grade și minime ce vor deveni ușor pozitive în dimineața zilei de vineri (19 ianuarie). Ulterior vremea se va răci, astfel încât în perioada 20 – 23 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi de -2...0 grade, iar a celor minime de -12....-10 grade, însă după această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel că pe timpul zilelor sunt estimate maxime de 2...4 grade, iar noaptea valori în general de -5...-3 grade.

Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului, în 19 și 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și după 23 ianuarie. 

Prognoza meteo pentru Maramureș

Și la nivelul acestei regiuni vor fi variații termice de la o zi la alta. În prima zi media regională a maximelor va fi de 3...4 grade, iar a celor minime de -3...-1 grad, după care va urma o răcire de scurtă durată, în care temperaturile diurne nu vor mai trece de 1...2 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie minimele vor scădea spre -8...-6 grade.

Pe 18 ianuarie vremea se va încălzi semnificativ, astfel sunt posibile maxime termice de 7...8 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi minime de 2...3 grade. Ulterior vremea se va răci, astfel în perioada 20 – 23 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi de -1...0 grade, iar a celor minime de -10....-8 grade, însă după această perioadă este probabilă o nouă încălzire, astfel media temperaturilor maxime va fi de 3...4 grade, iar a celor minime de -4...-2 grade.

Temporar vor fi precipitații în 15 și 16 ianuarie și din nou în perioada 18 – 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și după 23 ianuarie. 

Prognoza meteo pentru Moldova

În prima zi media regională a maximelor va fi de 3...4 grade, iar a celor minime de -3...-1 grad, după care va urma o răcire de scurtă durată, în care temperaturile diurne nu vor mai trece de 1...2 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie minimele vor scădea spre -8...-6 grade. Pe 18 ianuarie vremea se va încălzi semnificativ, astfel sunt posibile maxime termice de 5...7 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi minime de 1...2 grade.

Perioada 20 – 23 ianuarie, va fi mai rece, cu maxime termice în jurul a -2 grade și minime ce pot scădea spre o medie regională de -10...-8 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 24 ianuarie, când media temperaturilor maxime va fi de 4...5 grade, iar a celor minime de -3...-2 grade.

Temporar vor fi precipitații în noaptea de 15 spre 16 ianuarie și din nou în perioada 18 – 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și după 23 ianuarie. 

Prognoza meteo pentru Dobrogea

În prima zi a intervalului, media maximelor va fi de 8...9 grade, iar a minimelor de 2...3 grade, după care, pentru scurt timp, vremea se va răci și se vor înregistra medii ale valorilor diurne de 6...7 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie valorile nocturne vor scădea spre -4...-3 grade. Pe 18 ianuarie vremea se va încălzi semnificativ, astfel sunt posibile maxime termice de 11...12 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi minime de 5...6 gade. În perioada 20 – 23 ianuarie, valorile termice vor fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a 1 grad și minime ce pot scădea spre o medie regională de -6...-5 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 6...8 grade, iar a celor minime de -2...0 grade.

Temporar vor fi precipitații în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, iar ulterior, probabilitate mai mare pentru precipitații va fi în jurul datei de 20 ianuarie. 

Prognoza meteo pentru Muntenia

În prima zi a intervalului, media maximelor se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar a minimelor de -1...0 grade, după care, pentru scurt timp, vremea se va răci și se vor înregistra medii regionale ale valorilor diurne de 5 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie valorile nocturne vor scădea spre -6 grade.

Pe 18 ianuarie se estimează o încălzire semnificativă a vremii și astfel, vor fi posibile maxime termice de 9...10 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime de 0...2 grade. În perioada 20 – 23 ianuarie, temperatura aerului va fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a 1 grad și minime ce pot scădea spre o medie regională de -8 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 8...9 grade, iar a celor minime de -2...-1 grad.

Temporar vor fi precipitații în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, iar ulterior, probabilitate mai mare pentru precipitații va fi în jurul datei de 20 ianuarie. 

Prognoza meteo pentru Oltenia

În primele zile ale intervalului, media maximelor va fi de 4...6 grade, iar a minimelor, cu variații mari de la o noapte la alta, de -7...-1 grad. Pe 18 ianuarie vremea se va încălzi, astfel vor fi posibile maxime termice de 6...7 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi minime de -1...0 gade.

În perioada 20 – 23 ianuarie, valorile termice vor fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a 1 grad și minime ce pot scădea spre o medie regională de -8...-7 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 8...10 grade, iar a celor minime de -1...0 grade.

Temporar vor fi precipitații în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, iar ulterior, probabilitate mai mare pentru precipitații va fi în intervalul 19...21 ianuarie. 

Prognoza meteo pentru la munte

În prima zi a intervalului, media maximelor se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar a minimelor de -9...-8 grade, după care, pentru scurt timp, vremea se va răci și se vor înregistra medii regionale ale valorilor diurne de -8 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie valorile nocturne vor scădea spre -12 grade.

Pe 18 ianuarie se estimează o încălzire semnificativă a vremii și astfel, vor fi posibile maxime termice de 3...4 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime de 0...1 grad. În perioada 20 – 22 ianuarie, temperatura aerului va fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a -8 grade și minime ce pot scădea spre o medie regională de -13 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 23 ianuarie, când media maximelor va ajunge la 0...1 grad, iar a celor minime de -5...-4 grade.

Temporar vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, dar cu probabilitate mai mare în data de 16 ianuarie, apoi în jurul datei de 19 ianuarie și după 24 ianuarie. 

 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole