Antena 3 CNN Externe Val de sinucideri-omucideri din cauza lipsei banilor. O familie întreagă a fost găsită moartă într-un apartament din Istanbul. ”Tatăl și-a otrăvit familia cu cianură”

Val de sinucideri-omucideri din cauza lipsei banilor. O familie întreagă a fost găsită moartă într-un apartament din Istanbul. ”Tatăl și-a otrăvit familia cu cianură”

1 minut de citit Publicat la 13:51 15 Noi 2019 Modificat la 13:51 15 Noi 2019

Poliţia turcă a descoperit vineri într-un apartament din Istanbul trupurile neînsufleţite ale unui bărbat şi unei femei, împreună cu al copilului lor de 6 ani, în ceea ce se crede că este un nou caz de sinucidere şi omucidere cu cianură ca urmare a dificultăţilor financiare, relatează dpa.

"Aparent tatăl şi-a otrăvit familia cu cianură. Se afla într-o gravă criză financiară, fiind prins în datorii mari de foarte multă vreme", a spus Bulent Kerimoglu, primarul din districtul Bakirkoy al Istanbulului.

El a menţionat că medicii legişti urmează să stabilească exact cauza morţii.

Al treilea caz de sinucidere "în familie" într-o săptămână!

Tatăl, un comerciant local de bijuterii, suferea de "depresie" din cauza "datoriilor excesive acumulate după o serie de tranzacţii online neoficiale", a explicat procuratura din Istanbul.

Este vorba de al treilea caz de sinucidere "în familie" în decurs de o săptămână legat de greutăţi financiare. Sâmbătă, o familie cu patru membri, părinţii şi doi copii, au murit în Antalya intoxicaţi cu cianură, tatăl lăsând o notă explicativă în care se plângea de probleme cu banii. La 6 noiembrie, două surori şi doi fraţi au fost găsiţi morţi în apartamentul lor din Istanbul, otrăviţi de asemenea cu cianură, gest la care ar fi recurs tot din cauza problemelor financiare.

Economia Turciei este într-o stare precară, cu niveluri ridicate ale datoriei publice şi şomajului. Aproape un milion de turci şi-au pierdut locul de muncă în perioada august 2018 - august a.c., după cum a anunţat vineri Institutul turc de statistică TurkStat. Peste 70% din populaţia ţării avea un nivel ridicat de îndatorare, în 2018.

Miercuri, agenţia turcă pentru monitorizarea media, RTUK, a avertizat presa să nu încurajeze sinuciderile, denunţând faptul că unele relatări ar fi "normalizat" sau "dramatizat" astfel de cazuri, şi s-a angajat să ia măsuri împotriva conţinuturilor "violente".

Sursă: Agerpres
Etichete: sinucidere
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole