Antena 3 CNN Economic Val de concedieri în Europa. Ce se întâmplă în fabricile din România

Val de concedieri în Europa. Ce se întâmplă în fabricile din România

Ioana Coman
2 minute de citit Publicat la 14:56 07 Noi 2024 Modificat la 15:02 07 Noi 2024

Europa este lovită de un val de concedieri. Mii de angajaţi din retail şi industria auto au rămas fără locuri de muncă după ce s-au făcut disponibilizări iar unele fabrici s-au închis. Ministrul Economiei, Radu Oprea, spune că România nu va fi lovită de aceste concedieri în masă.

Grupul german Schaeffler, unul dintre cei mai mari producători de componente auto, a anunțat un plan de restructurare prin care-și va reduce efectivele din Europa cu 4.700 de angajați. În luna septembrie, compania a trimis în șomaj tehnic sute de angajați de la fabrica de lângă Brașov. Schaeffler are aproape 5.000 de angajați în România și 120.000 în toată lumea. Grupul a anunțat acum un amplu plan de restructurare care va afecta 10 uzine din Germania și cinci din alte țări europene. Două fabrici vor fi închise, dar compania nu a precizat care vor fi acestea.

Distribuitorul francez Auchan a prezentat reprezentanţilor celor peste 53.000 de salariaţi din Franţa, un proiect de plan social care pune sub semnul întrebării menținerea a peste 2.300 de posturi în această țară. Planul este întocmit de Auchan Franţa, în încercarea de a se relansa după mai mulţi ani dificili, informează Agerpres. Conducerea companiei Auchan speră să limiteze numărul concedierilor prin intermediul unor programe de reconversie profesională şi cu ajutorul unui plan de plecări voluntare.

Producătorul auto Volkswagen plănuiește să închidă cel puțin trei fabrici, să concedieze zeci de mii de angajați și să micșoreze permanent uzinele sale rămase în cea mai mare economie a Europei, în condițiile în care compania, principalul producător auto din Europa, plănuiește o restructurare mai profundă decât se aștepta, potrivit unui reprezentant al angajaților, citat de Reuters.

Pe de altă parte, Tesla a majorat salariile tuturor angajaţilor de la uzina din apropiere de Berlin cu 4%, a anunţat producătorul american de vehicule electrice. Majorarea vine la o lună după ce Tesla a informat că 500 de angajaţi cu contract temporar de muncă vor avea locuri de muncă permanente de la 1 noiembrie, scrie Agerpres.

Ce se întâmplă în fabricile din România. Răspunsul ministrului Economiei

Ministrul Economiei, Radu Oprea, spune că România nu va fi lovită de acest val de concedieri.

„Nu, clar nu. Șomajul în România este la o cotă minimă și se menține așa de foarte multă vreme. Nu se pune o astfel de problemă, cu atât mai mult cu cât Guvernul și PSD vorbesc despre un plan de reindustrializare, adică vom crea mai multe locuri de muncă și vom avea nevoie de forță de muncă”, a afirmat ministrul.

Acesta spune că nici industria auto nu va fi afectată.

„Sunt în dialog cu principalii producători auto. Mă uitam pe cifrele lor, vânzările au crescut și la Ford și la Dacia. Managementul bun fac ca vânzările să meargă foarte bine”, a mai precizat Radu Oprea.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole