Antena 3 CNN Actualitate Val de caniculă peste România. Avertismentul meteorologilor

Val de caniculă peste România. Avertismentul meteorologilor

1 minut de citit Publicat la 21:42 27 Iun 2017 Modificat la 21:42 27 Iun 2017

Un val de caniculă ajunge în România. Miercuri, vor fi sub cod galben de caniculă judeţele Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Sibiu, Alba, Mureş, Dolj, Olt, Mehedinţi şi Teleorman.

Pe de altă parte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cursul zilei de marţi, în jumătatea de sud-est a ţării, iar miercuri, pe arii restrânse, mai ales la munte, în est şi sud-est. Astfel, vor fi intervale de timp cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

O a doua avertizare meteo a fost emisă pentru joi, când valul de căldură va fi şi mai accentuat, aproape toată ţara fiind sub cod galben, în timp ce cinci judeţe din sud şi sud-vest vor fi sub cod portocaliu.

Elena Mateescu, directorul Executiv al ANM, a declarat în emisiunea Sinteza Zilei, ce îi așteaptă pe români în următoarele zile și ce înseamnă diconfortul termic pentru organism.

„Ne așteptăm la primul val de căldură din această vară. Trebuie să reamintesc că suntem contemporani cu modificările climatice și trebuie să acceptăm că vom trăi cu aceste modificări și tb să învățăm să trăim cu ele. Acel val de căldură dinspre nordul Africii, pe care le vom simți și la noi. Este la extrem. Mai afectate țările de la sud. În partea de sud a Olteniei vor fi 40 de grade. În Muntenia va di o creștere rapidă a temperaturii. Umezeala din aer a încărcat atmosfera cu vapori de apă, suportăm mai greu temperaturile ridicate când umezeala este mare. Pragul de 80 de unități este reprezentativ este semnalul unui disconfort termic”.

„Nu scăpăm de furtuni, zonă de instabilitate la N-V de țara noastră care se manifestă în N-V, centrul țării. VIneri aduce o ușoară scădere a temeperaturii datorită acestor furtuni. Sâmbătă există semnale că va fi mai cald decât joi”, a mai spus Elena Mateescu.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole