Antena 3 CNN Actualitate Val de accidente pe drumurile din România, de Crăciun: 6 morți și 18 răniți grav

Val de accidente pe drumurile din România, de Crăciun: 6 morți și 18 răniți grav

D.C.
<1 minut de citit Publicat la 10:27 28 Dec 2024 Modificat la 10:27 28 Dec 2024

În ultimele 3 zile au avut loc 19 accidente grave în România, soldate cu șase morți și nu mai puțin de 18 răniți grav. Viteza, alcoolul și neatenția sunt principalele cauze. Autoritățile au mobilizat peste 20.000 de agenți pe drumurile publice în perioada sărbătorilor. 

Autoritățile au dat un bilanț tragic în ultimele zile. Vorbim despre perioada 24-26 decembrie - doar 3 zile în care au fost înregistrate 19 accidente grave, în urma cărora 18 persoane au fost rănite, iar alte șase au decedat. 

Tocmai din acest motiv, pe drumurile publice din întreaga țară sunt pregătiți polițiști, dar și jandarmi, 22.800 de lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care verifică șoferii pentru a preveni astfel de incidente pe șosele. 

Acțiunile polițiștilor sunt desfășurate pe întreg teritoriul țării și se încearcă astfel reducerea numărului de accidente.

Specialiști fac recomandări și spun să fim prudenți, pentru că în această perioadă șoseaua poate fi acoperită de polei sau sunt porțiuni în care este acoperit de zăpadă și chiar dacă suntem șoferi cu experiență și chiar dacă avem o mașină pe care ne putem baza, este mai bine să evităm astfel de riscuri.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole