Antena 3 CNN Meteo Val de aer tropical în România. Zonele în care mai sunt vijelii şi de când vine canicula

Val de aer tropical în România. Zonele în care mai sunt vijelii şi de când vine canicula

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 08:53 20 Iun 2023 Modificat la 08:58 20 Iun 2023

Meteorologii anunță temperaturi în pragul caniculei, dar şi averse și descărcări electrice în sud-est și la munte.

Marți, 20 iunie, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în orele după-amiezii şi ale serii, estul şi sud-estul ţării precum şi în zona Carpaţilor Orientali unde vor fi înnorări temporar accentuate şi pe alocuri averse şi descărcări electrice. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în Carpaţii Meridionali, dar de scurtă durată şi asociate ploilor. 

Temperaturile maxime se vor situa între 23 şi 32 grade Celsius, iar cele minime vor avea valori cuprinse între 12 şi 20 grade Celsius, mai scăzute în estul Transilvaniei pânã în jurul a 8 grade Celsius.

În București, după-amiaza şi seara vor fi înnorări temporare şi posibile ploi slabe de scurtă durată, iar în restul intervalului cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30 grade Celsius, iar cea minima va fi de 15 grade Celsius, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Ploi şi grindină, prognozate miercuri

Miercuri, 21 iunie, se anunţă o vreme călduroasă în Câmpia de Vest şi pe arii restrânse în Câmpia Română. 

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii în general restrânse, după-amiaza şi seara în centrul, estul şi sud-estul ţării precum şi la munte, iar noaptea în nord-vest. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. 

Temperaturile maxime se vor situa între 24 şi 33 grade Celsius, iar cele minime între 13 şi 21 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

În Bucureşti, cerul va fi mai mult senin exceptând orele după-amiezii şi ale serii când vor fi unele înnorări şi trecător posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 31 de grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 16 și 18 grade Celsius.

Canicula se extinde joi în România

Joi, 22 iunie, canicula se extinde în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice după-amiaza şi seara în nord-vest şi pe arii restrânse în centru şi la munte. 

Vântul va sufla slab şi moderat, intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. 

Temperaturile maxime se vor situa între 24 şi 33 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 22 grade Celsius.

În Bucureşti, meteorologii anunţă o maximă de 32 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi cuprinsă între 16 şi 19 grade Celsius.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole