Antena 3 CNN Economic Vaccinaţii şi nevaccinaţii au intrări diferite, dar se întâlnesc la mijloc într-un centru comercial din Cluj-Napoca

Vaccinaţii şi nevaccinaţii au intrări diferite, dar se întâlnesc la mijloc într-un centru comercial din Cluj-Napoca

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:42 29 Oct 2021 Modificat la 15:46 29 Oct 2021

Centrul comercial din Cluj a primit o sancţiune de 5.000 de lei pentru că nu a respectat măsurile de combatere a răspândirii coronavirusului, potrivit zf.ro.

Reprezentanții magazinului sunt buni de plată, după ce polițiștii au descoperit că un magazin alimentar aflat în centrul comercial a impus propriile reguli de acces pentru nevaccinați.

Acolo, agenţii au descoperit că accesul se făcea pe două culoare: respectiv, unul cu acces la toate magazinele, cu prezentarea certificatului verde, iar celălalt cu acces doar la hypermarketul centrului comercial, însă fără certificat.

Astfel, toţi clienţii aveau acces în magazinele din incinta hipermarketului, doar culoarele erau diferite.

Rețeua Cora anunță că accesul în hipermarketurile sale aflate în incinta unor centre comerciale se face pentru toți consumatorii, posesori sau nu ai unor certificate verzi.

Cora: "Persoanele care nu au certificat verde vor avea acces în spațiul hipermarketurilor prin coridoare autonome și securizate"

"Având în vedere statutul de magazin esențial al hipermarketurilor Cora, ceea ce înseamnă, conform legislației în vigoare, că toți consumatorii au accesul liber, Cora a organizat culoare și fluxuri separate de acces pentru persoanele care nu pot prezenta un certificat verde la intrarea în galeriile comerciale.

Mai mult, atragem atenția că actuala formă a Hotărârii de Guvern adoptată pe 25 octombrie 2021 nu are prevederi vizavi de vreo interdicție expresă sau explicație privind felul în care se face accesul din galerii în hipermarket. 

Prin urmare, persoanele care nu pot prezenta un certificat verde vor avea acces în spațiul hipermarketurilor Cora prin coridoare autonome și securizate, care nu permit deplasarea către alte spații comerciale din incinta galeriilor, astfel cum a rămas prevăzut și descris în prevederile Legii 55/2020.

Atragem atenția asupra unor confuzii privind definiția "unității alimentare", noțiune reglementată de HG 843/1999, ignorată în acest moment. 

Cora: "Sunt puse în pericol mii de locuri de muncă, securitatea unui întreg lanț de aprovizionare"

Ultimile modificări explică și descriu doar accesul în mall cu privire la restul activităților economice, dar nu au nicio prevedere legată de hipemarket – autoritățile înțelegând importanța respectării accesului clienților la activitatea alimentară esențială", arată hipermarketul, într-un comunicat de presă.

"Tragem un semnal de alarmă că ignorarea statutului de magazine esențiale pentru retailerii alimentari care activează în cadrul unor centre comerciale discriminează această categorie, distorsionează piața și încalcă principiile concurenței loiale între actorii cu statut egal din acest sector.

Sunt astfel puse în pericol mii de locuri de muncă, securitatea unui întreg lanț de aprovizionare care implică mulți producătorii locali, și nu în ultimul rând sănătatea consumatorilor, care se vor îndrepta spre un număr limitat de magazine, creându-se aglomerație și favorizându-se nerespectarea condiției esențiale de distanțare socială", mai arată compania.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole