Antena 3 CNN Actualitate Liber la AstraZeneca: De azi, românii se pot vaccina fără programare!

Liber la AstraZeneca: De azi, românii se pot vaccina fără programare!

Alexandra Dima
<1 minut de citit Publicat la 08:38 15 Apr 2021 Modificat la 18:26 15 Apr 2021

Cine vrea să fie vaccinat cu serul AstraZeneca poate merge la centre cu buletinul și poate fi imunizat. Dacă sunt persoane programate, acestea au prioritate. 

Numărul persoanelor care pot fi programate și vaccinate pe un cabinet este de maximum 96. 

Decizia a fost luată de Comitetul naţional de vaccinare, după ce coordonatorii centrelor s-au plâns că angajaţii lor stau degeaba. Vă reamintim, controversele legate de cazurile de tromboze asociate cu vaccinul AstraZeneca au dus la scăderea dramatică a numărului de persoane care doresc să se imunizeze cu acest ser.

Pe 7 aprilie, Comitetul de siguranţă al Agenţiei Europene a Medicamentului a transmis că există o legătură între apariția cheagurilor de sânge și vaccinarea cu serul de la Astrazeneca, dar că acestea sunt efecte adverse foarte rare - 6 evenimente trombotice la 1 milion de persoane vaccinate. 

Comisia Europeană a decis să nu reînnoiască contractele cu AstraZeneca și Johnson & Johnson

Comisia Europeană, în acord cu liderii multor țări UE, a decis că nu vor fi reînnoite la expirare contractele cu companiile care produc vaccinuri cu vector viral - respectiv AstraZeneca şi Johnson & Johnson (J&J). Bruxelles-ul ar prefera să se concentreze asupra vaccinurilor COVID-19 care folosesc tehnologia ARN messenger (ARNm), cum ar fi Pfizer și Moderna.

Etichete: astrazeneca
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole