Antena 3 CNN Externe Vaccinul Pfizer nu oferă imunitate de lungă durată, indiferent de categoria de vârstă - Studiu

Vaccinul Pfizer nu oferă imunitate de lungă durată, indiferent de categoria de vârstă - Studiu

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 19:03 23 Noi 2021 Modificat la 19:27 23 Noi 2021

Persoanele cărora li s-au administrat două doze Pfizer în lunile ianuarie și februarie au avut un risc cu 51% mai mare de a contracta virusul în iulie, comparativ cu oamenii care au fost vaccinați în martie sau aprilie, a arătat un nou studiu israelian, publicat în Nature Communications.

Categoriile de vârstă ale celor imunizați nu au avut nicio influență asupra scăderii imunității oferite de vaccin, ceea ce înseamnă că a scăzut pentru toată lumea și nu doar pentru oamenii mai în vârstă.

Cercetarea a fost realizată de o echipă de oameni de știință de la Institutul KI și medici de la KSM Research and Innovation. Aceasta și a folosit datele furnizate de Maccabi Health Services pentru a efectua un studiu de retrospectiv care compară ratele de incidență a infecțiilor și a spitalizărilor provocate de COVID-19 între persoanele imunizate la începutul campaniei (ianuarie si februarie) si cele vaccinate catre etapele ulterioare (martie si aprilie). Studiul a inclus peste 1,3 milioane de rapoarte, scrie Jerusalem Post.

S-a constatat că riscul de infecție a fost semnificativ mai mare pentru oamenii care au fost vaccinați mai devreme. Tot astfel, a crescut și riscul de spitalizare la persoanele infectate.

Potrivit cercetătorilor, rezultatele sunt în concordanță cu alte studii pe acest subiect, care arată o scădere a nivelurilor de anticorpi și a compușilor sistemului imunitar după patru până la șase luni.

În plus, vârstele oamenilor nu au avut niciun efect asupra scăderii eficacității serului, adică protecția vaccinului a scăzut pentru toată lumea, nu doar pentru oamenii mai în vârstă.

„Eficacitatea vaccinului scade pentru toată lumea, potrivit studiului”, a spus dr. Barak Mizrahi, coordonatorul cercetării.

Mizrahi a explicat că eficacitatea serului s-a diminuat cu cât a trecut mai mult timp de la doza de rapel, ceea ce înseamnă că persoanele vaccinate în ianuarie erau mai expuse riscului de a contracta corona decât cele imunizate în februarie și așa mai departe.

Cu privire la durata eficienței dozei a treia, cercetărorul a afirmat că este ”dificil de spus în acest stadiu. Au început să fie colectate date preliminare, în diferite studii, care arată că anticorpii sunt în scădere și după a treia injecție. Cu toate acestea, nivelul de anticorpi nu este singurul factor când vine vorba de imunitate”.

”Specialiștii trebuie să urmărească și să vadă dacă infecțiile încep să crească și apoi să stabilească politica de vaccinare în consecință. Nu cred că ne va lua foarte de mult ca să aflăm”, a conchis el.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole