Antena 3 CNN Externe Un nou vaccin contra COVID-19 intră în producție. Serul este diferit de cel dezvoltat de Pfizer

Un nou vaccin contra COVID-19 intră în producție. Serul este diferit de cel dezvoltat de Pfizer

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 14:30 28 Ian 2021 Modificat la 14:30 28 Ian 2021

Anul trecut, firma Valneva şi guvernul britanic au ajuns la un acord pentru producția noului vaccin, potrivit digi24.ro. 

Conform acordului, guvernul de la Londra a spus că va investi în fabrica din Livingston, West Lothian, iar Valneva a promis că primele 60 de milioane de doze de vaccin vor fi furnizate în UK. 

De asemenea, alte 130 de milioane de doze de ser ar urma să fie cumpărate tot de Londra, dacă vaccinul va primi aprobarea agențiilor de reglementare a medicamentelor.

Vaccinul contra COVID-19 al Valneva este în studii clinice în prezent și folosește un principiu diferit față de cel al vaccinurilor dezvoltate de Pfizer/BioNTech sau Moderna. 

Astfel, serul este dezvoltat pe baza principiului clasic al vaccinurilor – conține un virus întreg inactivat pe care organismul uman îl recunoaște și pe baza căruia formează anticorpi.

În România, începând din 1 februarie, românii vor putea fi vaccinaţi şi cu serul anti-COVID produs de Moderna, nu numai cu cel de la Pfizer.

Ambele vaccinuri funcţionează prin aceeaşi tehnologie cu ARN mesajer şi au o eficienţă similară, însă există şi câteva mici diferenţe.

Diferenţe vaccin Pfizer - Moderna

În cazul vaccinului Moderna, rapelul se va realiza la 28 de zile, iar în cazul celui de la Pfizer, rapelul va fi la cel puţin 21 de zile distanţa. 

Totodată, persoanele de peste 16 ani pot primi vaccinul Pfizer, însă serul Moderna nu este recomandat tinerilor sub 18 ani.

Vaccinul Moderna va putea fi administrat în centrele de vaccinare, alături de cel de la Pfizer-BioNTech. 

Alegerea tipului de vaccin care va fi administrat unei persoane este făcută de personalul medical, însă pacientul poate refuza serul respectiv şi poate opta pentru alternativa acestuia. Totul depinde de stocul de doze disponibil în centrul de vaccinare. 

Coronavirus în România. Cresc iar infectările: 3.174 cazuri noi și 77 de decese

Un număr de 3.174 cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate miercuri în România, iar 77 de români au murit din cauza SARS-CoV-2. 

Până miercuri, 27 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 718.612 cazuri de persoane bolnave cu COVID – 19, iar 18.015 persoane au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.839. Dintre acestea, 1.025 sunt internate la ATI.

Etichete: vaccin COVID-19 Valneva
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole