Antena 3 CNN Coronavirus Vaccinul împotriva coronavirusului are mai puține efecte adverse decât paracetamolul. Explicația medicilor

Vaccinul împotriva coronavirusului are mai puține efecte adverse decât paracetamolul. Explicația medicilor

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:45 05 Ian 2021 Modificat la 15:45 05 Ian 2021

”În primul rând, paracetamolul este deja un medicament uzual pe care îl folosim cu toții fără să mai citim prospectul. Putem discuta de foarte multe alte medicamente pe care le folosim în mod uzual, care se eliberează fără prescripție medicală și care au prospecte extrem de lungi. Dacă ar fi să citim efectele adverse sau contraindicațiile, cu siguranță ne-am gândi de două ori înainte să luăm un astfel de medicament. 

Pe de altă parte, în ceea ce privește vaccinul împotriva coronavirusului, există aceste teorii ale conspirației care au fost mult timp vehiculate și amplificate, și pe baza lor, cu atât mai mult neîncrederea populației este mai mare. 

Însă, ceea ce știm despre acest vaccin, știm că el a fost evaluat în studiile clinice pe zeci de mii de persoane, dar iată că am trecut și de această fază a evaluărilor din studiile clinice și am ajuns la vaccinarea a milioane de oameni. Sunt foarte mulți oameni care se vaccinează de la o zi la alta, fără a fi raportate reacții adverse importante”, a declarat medicul Radu Țincu la Antena 3. 

”Apropo de campania de vaccinare, cu toții ne dorim să punem punct acestei pandemii și să revenim la viața normală de dinainte, va trebui să ajungem la un grad de imunizare de aproximativ  10 milioane de români. Acest lucru trebuie realizat cât mai repede, din punctul meu de vedere în prima perioadă a acestui an”, a concluzionat Radu Țincu. 

Cu privire la asistenta în vârstă de 41 de ani din Portugalia care și-a pierdut viața la doar 48 de ore după ce a fost imunizată, medicul este de părere că ”trebuie văzută cauzalitatea”. 

”Este evident că, în momentul în care vom avea o populație atât de numeroasă vaccinată, este foarte clar că în mod natural unele din aceste persoane vor deceda chiar și din alte cauze. Discutăm de zeci de milioane de oameni care vor primi acest vaccin. Faptul că unii vor face într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă anumite evenimente acute, cum ar fi infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, va trebui să stabilim cauzalitatea în raport cu vaccinarea”, a mai spus medicul.

Asistentă medicală, moarte subită după vaccinarea împotriva coronavirusului

Moartea subită a unei asistente medicale, la scurt timp după ce a fost vaccinată anti-COVID, face furori în Portugalia.

Femeia de 41 de ani şi-a pierdut viaţa în ziua Anului Nou, la 48 de ore după ce fusese imunizată. Femeia nu suferise efecte secundare advesre după vaccinare. Tatăl femeii cere acum explicaţii din partea autorităţilor.

Autopsia urmează să confirme cauzele morţii, scrie presa portugheză.

Asistenta era mamă a doi copii şi lucra de peste 10 ani la Institutul Portughez de Oncologie din Porto.

 

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole