Antena 3 CNN Actualitate ”Lumea trebuie să pregătescă vaccinul pentru următorul virus pandemic în doar 100 de zile!” Avertismentul unui om de știință

”Lumea trebuie să pregătescă vaccinul pentru următorul virus pandemic în doar 100 de zile!” Avertismentul unui om de știință

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:20 09 Mar 2022 Modificat la 10:20 09 Mar 2022

Într-un interviu acordat Sky News, profesorul Sarah Gilbert spune că au durat 300 de zile de la identificarea primului caz COVID-19 în China până la aprobarea primelor vaccinuri. Însă, pentru a preveni impactul catastrofal al unei viitoare pandemii, timpul de răspuns trebuie să fie mult mai rapid. 

„Nu vorbim despre a face același lucru din nou ci doar să o facem mai repede. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să fim mult mai bine pregătiți, ca să nu trebuiască să o luăm de la început și data viitoare!”, a spus ea.

Profesorul Gilbert se va alătura directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății, consilierului medical al președintelui SUA, Prof. Anthony Fauci, șefilor farmaceutici și reprezentanților guvernului la Summit-ul global de pregătire pentru pandemie de la Londra. 
 
Ținta de 100 de zile a fost propusă inițial de guvernul Regatului Unit. Un răspuns atât de rapid la COVID ar fi salvat milioane de vieți și miliarde de dolari în întreaga lume.

Profesorul Sarah Gilbert susține că oamenii de știință ar trebui să construiască ”o bibliotecă” de vaccinuri împotriva mai multor familii de viruși care reprezintă cele mai mari amenințări pandemice. Asta ar însemna cel puțin 10 vaccinuri eficiente la nivel general pentru început.

”Ne dorim să facem stocuri de ”semințe” (proba de referință a virusului) pentru o serie de vaccinuri diferite”, a spus ea. 

„Apoi am putea începe să facem teste clinice, astfel încât să putem analiza răspunsul imun pentru fiecare dintre diferitele tipuri de viruși pentru a vedea dacă vaccinul ar putea fi eficient. 
 
Vrem să mergem cât de departe putem, după care să avem un stoc mic de vaccin gata de utilizare și capacitatea de a crește rapid producția, dacă va există un focar”, mai spune profesorul.
 
Summitul este găzduit de Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemiei (CEPI) și guvernul Regatului Unit. 
 
Dr. Richard Hatchett, șeful CEPI, a declarat: ”Summitul global pentru pregătirea pentru pandemie este o piatră de hotar importantă în călătoria noastră spre a face ca pandemiile să devină trecut. 
 
Avem oportunitatea de a învăța din experiențele teribile din ultimii doi ani și de a construi o lume care este pregătită să facă față următoarei amenințări pandemice.” 
 
Guvernul Regatului Unit a promis 160 de milioane de lire sterline pentru a lansa ceea ce numește „Misiunea de 100 de zile”.

 

Etichete: vaccin Boala X pandemie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole