Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN UE: Certificatul verde, valabil doar nouă luni după vaccinare

UE: Certificatul verde, valabil doar nouă luni după vaccinare

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 18:40 25 Noi 2021 Modificat la 19:50 25 Noi 2021

Comisia Europeană va propune ca statele membre să continue să primească toţi călătorii vaccinaţi cu doze aprobate la nivel comunitar. De asemenea, solicită ţărilor să-şi redeschidă graniţele pentru toţi cei care au folosit vaccinuri aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Actualizările propuse introduc noua limită de timp pentru valabilitatea vaccinurilor COVID, sugerând că va fi nevoie de rapeluri după perioada de 9 luni. Propunerile care acoperă călătoriile din afara UE urmează să fie anunţate joi.

Guvernele UE fac eforturi ca blocul să uniformizeze diferenţele de reguli pentru a ajuta la protejarea capacităţii de a călători, după ce au folosite o serie de abordări contrastante cu privire la valabilitatea vaccinurilor şi la modul de gestionare a dozelor de rapel. Comisia oferă recomandări care ar putea fi implementate de către naţiunile membre.

Totul face parte dintr-un plan mai amplu al Uniunii Europene; executivul ar dori să renunțe încetul cu încetul, începând cu 1 martie la lista albă de țări din care toți călătorii sunt autorizați să vină, indiferent de statutul lor de vaccinare. De la 1 martie doar călătorii vaccinați și recuperați după boală, cu un certificat digital COVID al UE vor putea intra în țările din blocul comunitar.

Ca măsură de protecție suplimentară, acum va fi necesar și un test PCR negativ pentru toți călătorii care au fost vaccinați cu un vaccin aprobat de OMS dar care nu a fost aprobat de Autoritatea Europeană de Reglementare a Medicamentelor.

Un test PCR li se va solicita și călătorilor recuperați după COVID-19; călătoriile în UE vor depinde doar de statutul călătorului, și nu de țara de origine.

Propunerile Comisiei vor merge către statele membre pentru aprobare.

Copii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani vor putea călători în țările din spațiul comunitar dacă au un test PCR negativ, chiar dacă nu sunt vaccinați. Totuși, fiecare țară își poate impune propriile condiții, ceea ce înseamnă că  cei din această categorie de vârstă vor putea fi testați inclusiv în momentul în care ajung în țara respectivă, sau se impune carantina, sau izolarea, după caz.

Astăzi Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat vaccinarea copiilor care au între 5 și 11 ani cu serul de la compania Pfizer.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole